joi, februarie 1st, 2018
L-aţi văzut?
În data de 31.01.2018, ofițerul de serviciu din cadrul Poliţiei Municipiului Petroşani a fost sesizat de un bărbat în vârstă de 76 de ani, din municipiul Petroşani, despre faptul că în data de 29.01.2018, în jurul orei 09:00, fiul său BULBUCAN ȘTEFAN FLORIN (foto), în vârstă de 34 ani, s-a deplasat cu un microbuz din autogara Petroșani spre municipiul Deva, cu intenția de a ajunge Italia, însă nu a mai urcat din Deva în autocarul cu destinația Italia, iar familia nu a mai putut să îl contacteze. În urma verificărilorCItește mai departe
Accident sau sinucidere?
Un bărba de 48 de ani, din județul Alba, a fost găsit fără suflare între șinele de cale ferată iar polițiștii încearcă să afle dacă este vorba de o sinucidere sau un tragic accident. Descoperirea a fost făcută în acestă dimineață, în jurul orei 08:10, de mai mulți angajați ai CFR. „Poliţiştii Postului de Poliție T.F. Deva au fost sesizați de personalul C.F.R. cu privire la faptul că la ieșirea din stația C.F.R. Deva, spre localitatea Mintia, între dublele I si II ale căii ferate, se află o persoană decedată. PoliţiştiiCItește mai departe
Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, promovat la Târgul de Turism de la Londra
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, va fi promovat în perioada 1 – 4 februarie 2018, la Târgul de Turism de la Londra. Evenimentul va avea loc în baza unui protocol de colaborare încheiat între instituția noastră, prin doamna manager Liliana Țolaș, pe de o parte, și Asociația de Turism Retezat, prin doamna Anca Rusu, în calitate de manager al Destinației Ecoturistice Țara Hațegului – Retezat. „Prin participarea la Târgul de Turism de la Londra ne dorim să promovăm imaginea Muzeului Civilizației Dacice și RomaneCItește mai departe
Ministerul Educației: Cursurile de etică și integritate academică pentru studiile universitare de masterat și doctorat devin obligatorii
Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a aprobat marți, 30 ianuarie, un ordin care prevede includerea în planurile de învățământ, pentru toate programele de studii universitare organizate în instituțiile de învățământ superior din sistemul național de învățământ, a cursurilor de etică și integritate academică. Mai exact, începând cu anul universitar 2018-2019, cursurile de acest tip devin obligatorii în cadrul studiilor universitare de masterat și doctorat, deoarece în aceste cicluri de studiu creația individuală și cercetarea științifică au o pondere majoritară. Pentru studiile universitare de licență, cursul are deocamdată caracter opțional, întrucâtCItește mai departe
ANAF: Din 2019, pachetele de țigări și tutun vor fi marcate cu un identificator unic
Pachetele de ţigarete şi tutun de rulat vor fi marcate cu un identificator unic, pentru a permite urmărirea fiecărui produs din momentul producerii până în momentul vânzării către primul distribuitor de retail, a anunţat Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF), printr-un comunicat de presă, remis, miercuri, 31 ianuarie. Măsura se va aplica din data de 20 mai 2019 şi a fost prevăzută într-o directivă europeană transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 201/2016. Pentru produsele din tutun, altele decât ţigaretele şi tutunul de rulat, marcarea se va face începând dinCItește mai departe
Trei copii şi doi adulți, răniți într-un accident rutier
Evenimentul rutier a avut loc în această dimineată, pe DN66 în localitatea Bănița. Şoferul unui microbuz s-a izbit de gardul primăriei din licalitate, iar primele concluzii sunt că ar fi derapat din cauza vitezei. „În jurul orei 07:45, un bărbat care conducea un microbuz (VW Caravan) pe DN66, din direcţia Haţeg – Petroşani, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a derapat şi a ieşit în afara părţii carosabile, lovind gardul Primăriei Comunei Băniţa. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto şi a patru pasageri (dintre careCItește mai departe
Hackerii au creat un virus care îi ajută să intre în orice casă unde există Internet
Camerele de supraveghere instalate acasă pentru mai multă siguranţă pot deschide uşile hoţilor. Hackerii au creat un virus cu ajutorul cărora controlează aparatele. Se răspândeşte atât de repede, încât experţii în securitate cibernetică abia reuşesc să ţină pasul cu piraţii cibernetici. În trei săptămâni, numărul camerelor atacate s-a mărit de aproape 4.000 de ori în toată Europa inclusiv la noi în ţară. Hackerii au înroşit harta lumii. Fiecare punct înseamnă un atac al noului virus botezat „De-a v-ați ascunselea”. Cu ajutorul lui, piraţii informatici pun mâna pe cele mai ascunseCItește mai departe
Predicțiile bugetare pentru anul 2018, în dezbatere publică la Vulcan
Autoritățile locale din municipiul Vulcan au invitat cetățenii la o dezbatere publică asupra modului în care urmează să fie construit bugetul public al Primăriei și Consiliului local Vulcan în acest an. Evenimentul a avut loc ieri, la sediul Primăriei, unde alături de primarul Gheorghe Ile și funcționarii de specialitate din cadrul Primăriei, au participat mai mulți cetățeni, dar și o bună parte a membrilor Consiliului local. Primarul municipiului Vulcan le-a prezentat celor prezenți construcția bugetară întocmită împreună cu specialiștii din Primărie pentru acest an. Cert este că Bugetul local pentruCItește mai departe
Autoevaluare a activității din 2017 la Prefectura Hunedoara
Ca în fiecare an, luna ianuarie este luna autoevaluării activității Instituției Prefectului – județul Hunedoara din anul anterior. Prezentarea Raportului de evaluare a activității Instituției Prefectului pentru anul 2017 a avut loc miercuri, 31 ianuarie 2018, cu prilejul primei ședințe din acest an a Colegiului Prefectural. Prefectul Fabius Tiberiu Kiszely a subliniat rezultatele bune, dar și neîmplinirile, reflectate în indicatori sintetici. Acesta a subliniat cu această ocazie că munca în echipă și încurajarea inițiativelor proprii, a ideilor inovatoare, au dat curajul de a trece peste dificultățile inerente în orice tipCItește mai departe
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 1 FEBRUARIE, SISTĂRI DE APĂ LA HUNEDOARA ȘI DEVA
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 01-02-2018 INTERVAL ORAR: 08:00 – 15:00. STRĂZI AFECTATE:Centrul Civic integral,B-dul Dacia –Bloc 6a, 6b, 6c (COMPLEX Sanitas), Kaufland, Bazinul de Înot, Patinoar Stadion. MOTIVUL: Reparat vană DN 150 MM Str. Avram Iancu /B-dul Dacia. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 01.02.2018 INTERVAL ORAR: 08:30 – 15:00. STRĂZI AFECTATE: Balcescu, Minerului, Armatei, Scarisoara. MOTIVUL: Remediere avarie blocul 22 bulevardul N.Balcescu SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’36591′]