luni, februarie 5th, 2018

 

FOTO/ GRILA Guvernului: Cine sunt bugetarii care pierd la salariu în 2018

Unii dintre bugetari vor pierde sume consistente, în timp ce alții îşi vor vedea salariile dublate în acest an, potrivit unor grile obţinute de economica.net din surse guvernamentale. Şefii din ANAF pierd peste 400 de lei la leafă, cei din Ministerul Finanţelor pierd între 73 şi 700 de lei, cei de la APIA între 700 şi 1.900 de lei, iar cei din Ministerul de Externe pierd până la 3.400 de lei, arată documentul citat. Câştigă foarte mult în schimb medicii şi profesorii. Un medic primar dintr-o unitate clinică avea laCItește mai departe


Dosarul de moarte suspectă a fost închis

Bătrâna despre care se credea că a fost ucisă a murit din cauza unor afecțiuni medicale au stabilit legiștii. „În data de 05.02.2018, în jurul orei 12:00, Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată cu privire că a fost găsită o femeie in vârstă de 84 de ani în locuința sa, decedata.  Polițiștii ajunși la fața locului, au efectuat cercetările in cauză și în urma rezultatelor necropsiei, s-a stabilit că, femeia nu prezenta urme de violență, cauza decesului survenind pe fondul unei afecțiuni medicale”, precizează IPJ Hunedoara. În prima fază s-aCItește mai departe


Bătrână de 80 de ani găsită decedată

Procurorii și polițiștii consideră cazul drept moarte suspectă și fac cercetări pentru a stabili cum a survenit decesul. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan, la fața locului se află o echipă complexă de cercetare, iar în funcție de rezultate se va putea ști dacă este sau nu vorba de o infracțiunie. Totodată, ancheta se face sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani, iar dacă se va dovedi că este vorba de o crimă, cazul va fi preluat de procurorii de la parchetulCItește mai departe


Vulcănean prins cu lemn furat

  Bărbatul a fost prins de o patrulă de menţinere a ordinii publice din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vâlcan. Acesta transporta lemn de fag cu o mașină de teren iar la control nu le-a putut arăta jandarmilor nici un document. Individul a fost depistat pe drumul forestier Valea Lupşească din municipiul Vulcan. „Numitul T.S.C, nu a putut prezenta documente legale din care să rezulte provenienţa materialului lemnos şi nici acordul scris a Ocolului Silvic Lupeni pentru accesul în fondul forestier naţional cu un autoturism”, spun reprezentanții IJJ Hunedoara. BărbatulCItește mai departe


Restricții de apă, marți la PETRILA și PETROȘANI

Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile  pentru marţi, 6.02.2018 în oraşele: Petrila – între orele 9:00 – 15:00. Zona afectată: str. Taia. Motivul restricţiei: remediere  pierdere pe aducţiunea apei Taia, Dn 600 mm, str. Republicii – Cap Linie Petrila. Petroşani – între orele 9:00 – 15:00. Zona afectată: Cartier Bosnia. Motivul restricţiei: remediere  pierdere pe aducţiunea apei Taia, Dn 600 mm, str. Republicii – Cap Linie Petrila. Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere.CItește mai departe


La mulți ani, Gheorghe Hagi! „Regele” împlinește 53 de ani

Fotbalul este în mare sărbătoare luni, 5 februarie: Gheorghe Hagi împlinește 53 de ani. Gheorghe Hagi este în continuare considerat „Regele” fotbalului românesc și cel mai bun jucător român din toate timpurile. Rămâne golgheterul echipei naţionale, la egalitate cu Mutu (35 de goluri în 125 de selecții) şi este printre puţinii jucători care au jucat atât pentru Real Madrid, cât şi pentru Barcelona. Hagi a debutat în fotbalul mare la doar 17 ani şi 7 luni. După nici un an, Mircea Lucescu îl chema şi la prima reprezentativă. Farul, SportulCItește mai departe


Plata cu cardul în 2018. Cine va controla dacă firmele și instituțiile au POS-uri

Ministerul de Finanțe a emis un proiect de ordin potrivit căruia inspectorii din cadrul ANAF pot verifica magazinele, firmele și instituțile publice dacă aplică legea privind introducerea sistemelor moderne de plată, mai exact plata cu cardul, scrie legestart.ro. De la 1 ianuarie 2017, plata cu cardul este acceptată la orice societate comercială care are vânzări de mai mult de 123 lei pe zi, și cu atât mai mult la instituțiile publice care încasează taxe, impozite, amenzi. Actul normativ stabilește, de asemenea, o serie de fapte ce constituie amenzi/contravenții, sumele putândCItește mai departe


Municipalitatea din Petroșani caută soluții pentru a acoperi deficitul bugetar al anului 2018, estimat la circa 6 milioane de lei

”Țopăiala fiscal-bugetară” a Guvernelor din 2017, ca să utilizăm un termen consacrat de  chiar Președintele României, Klaus Iohannis, a generat grave disfuncții bugetare pentru majoritatea autorităților administrației publice locale din România. Și în Valea Jiului, dincolo de optimismul manifestat de primarii social-democrați, bazat în general pe promisiunile liderilor politici și al celor din Guvern, situația banilor pe care Primăriile le vor avea la dispoziție în acest an, nu este una deloc roză. Privite dinspre singura administrație locală din Valea Jiului condusă de un primar care reprezintă Opoziția Politică, cea deCItește mai departe


Noul ministru al Sănătății: Asigurarea medicamentelor oncologice în spitale, unul din obiectivele mandatului meu

Noul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, spune că Programul Naţional de Oncologie derulat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate trebuie extins pe mai multe paliere, chiar dacă este „destul de generos” şi că asigurarea medicamentelor oncologice în unităţile sanitare reprezintă unul din obiectivele mandatului său, astfel că va căuta soluţii pentru a stopa disfuncţionalităţile din aprovizionare, dar acest lucru va putea fi făcut „numai printr-o colaborare strânsă între autorităţile din sănătate, producători, distribuitori, pacienţi şi personal medical”. Ministrul Sănătăţii spune, într-un mesaj transmis de Ziua Mondială de Luptă împotrivaCItește mai departe


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 5 FEBRUARIE, SISTĂRI DE APĂ LA BRAD

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Brad DATA: 05.02.2018 INTERVAL ORAR: 8:00-15:00 STRĂZI AFECTATE: str.Dacilor – bl.7/40, 8/40, 22, 9, ANL, str. Aleea Primăverii – bl.AB13, 14, 15, Cămin de bătrâni, bl.29, 30, 31 MOTIVUL: Înlocuire vană bransament Centru de plasament pe str. Dacilor. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’27028′]


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 5 FEBRUARIE, SISTĂRI DE APĂ LA DEVA PE STRADA IOAN CORVIN

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 05.02.2018 INTERVAL ORAR: 11:00 – 15:00. STRĂZI AFECTATE: Ioan Corvin blocurile: L,M,K,J MOTIVUL: Avarie retea pe strada Ioan Corvin. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’24093′]


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 5 FEBRUARIE, SISTĂRI DE APĂ LA DEVA

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 05.02.2018 INTERVAL ORAR: 10:30 – 13:00. STRĂZI AFECTATE: Lucian Blaga, Aurel Vlaicu (de la str. L.Blaga la str. A. Iancu), Axente Sever, Horea (de la str.A.Iancu la str. V.Braniste). MOTIVUL: Avarie retea pe strada Lucian Blaga la nr. 8 SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’27126′]


Proiect la Ministerul Mediului: Am putea plăti câte 2 lei garanție pentru ambalajele produselor cumpărate. Banii se vor recupera la reciclare

Potrivit unui proiect normativ lansat în dezbatere de Ministerului Mediului la acest moment, pe lângă prețul produsului pe care-l cumpărăm am putea plăti și un preț pe ambalajul respectivului produs în valoare de 2 lei. Cei 2 lei pe ambalaj se vor putea recupera dacă-l ducem înapoi la magazin. Practic, vom achita o garanție de reciclare a ambalajelor. În ideea că vom duce la reciclare ambalajele produselor pe care le cumpărăm, va trebui să achităm, pe lângă prețul produsului, și o garanție pe ambalaj în valoare de 2 lei, baniCItește mai departe


Îngrijitor de la Mânăstirea Lainici, înecat într-o baltă a Jiului

  Victima ar avea 61 de ani și muncea la mânăstire, iar în această dimineață trupul său a fost zărit de un localnic plutind într-o acumulare formată lângă Jiu. Pompierii au intervenit pentru scoaterea cadavrului, iar evenimentul a avut loc în zona Castrului Roman din apropierea oraşului Bumbeşti-Jiu. Polițiștii criminaliști din IPJ Gorj urmează să stabilească identitatea persoanei şi împrejurările în care aceasta a ajuns în apele râului. Victima era doar în lenjerie intimă și este luată în calcul și varianta unei sinucideri. [slideshow_deploy id=’36591′]


Violatorul va fi adus la Petroșani

Recidivistul care a abuzat o petroșănenacă ar urma să ajungă la locul faptei și să le explice anchetatorilor cum a procedat. Individul a fost prins după mai multe zile de căutări și se află în arest. Acesta s-a dus să-și viziteze sora, în Prahova, iar polițiștii l-au săltat imediat. Radu Fonea a violat și jefuit o femeie de 49 de ani, din Petroșani. Ancheta este derulată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani. Fonea va fi cercetat pentru viol și tâlhărie calificată. Violatorul a mai stat în închisoare dinCItește mai departe


La un pas de sentință

Cinci indivizi au fost judecați într-un dosar considerat a fi furtul anului 2016 în Valea Jiului, cu un prejudiciu de sute de mii de lei. Printre suspecți se află și complicele tâlharului care a jefuit un cazinou din Petroșani.   Stroe Laurențiu Cristian alături de alți patru indivizi au dat două „lovituri” consecutive în Petroșani, în urma cărora au creat un prejudiciu de aproape 250 de mii de lei. Hoții au tăiat, la propriu, mașina unui distribuitor de țigări de unde au furat sute de cartușe. Stroe Laurențiu Cristian șiCItește mai departe


”Premiile Exclusiv” vor aduce și în acest an în atenția opiniei publice cei mai buni oameni ai Văii Jiului

Cu fiecare an scurs din momentul 2000, în care am lansat proiectul Premiilor Exclusiv, constatăm cu bucurie şi satisfacţie că misiunea (considerată de mulţi drept una imposibilă !) de a identifica, monitoriza şi aprecia activitatea personalităţilor publice din Valea Jiului dar şi a oamenilor  care performează la locul lor de muncă sau în pasiunile lor, nu a fost una în zadar. Primii 4 ani ai “Premiilor Exclusiv” au vizat doar acordarea unui titlul onorific de “Om al anului” celei mai vizibile personalităţi publice locale. În 2005 am dat un nouCItește mai departe


Primăria Municipiului Orăştie face ANGAJĂRI

Primăria Municipiului Orăştie, județul Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuţie, vacante, din cadrul Serviciului Public de Gospodărire Municipală Orăştie, după cum urmează: muncitor calificat, treapta II (un post) muncitor necalificat I (un post) Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sauCItește mai departe


Directorii generali ai institutelor de cercetare din România s-au constituit într-un Consiliu Național

La finalul lunii ianuarie, la sediul Ministerului Cercetării și Inovării din Capitală a fost semnat Actul de constituire al Consiliului Național al Directorilor Generali de Institute Naționale de Cercetare Dezvoltare din România. Din componența acestui for care pune laolaltă reprezentanți de la cel mai înat nivel de conducere a institutelor de cercetare-dezvoltare din țara noastră, face parte și dr.ing. George Artur Găman, director general al INCD-INSEMEX Petroșani. Acesta arată că noul Consiliu Național al Directorilor Generali de INCD-uri are ca principal obiectiv crearea cadrului organizatoric pentru propunerea și implementarea unorCItește mai departe


Ziua Cititului Împreună marcată la Colegiul ”Dimitrie Leonida” din Petroșani împreună cu scriitorul Marian Boboc

Poetul, documentaristul și jurnalistul Marian Boboc a fost zilele trecute oaspetele Colegiului Tehnic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani (al cărui absolvent este) pentru a le vorbi elevilor angrenați în cadrul proiectului didactic ROSE despre literatură și despre activitatea sa scriitoricească. Evenimentul a avut loc în avanpremiera Zilei Internaționale a Cititului Împreună, marcată în întreaga lume la 1 februarie. ”Marian Boboc le-a prezentat elevilor o altă imagine, pe înțelesul lor, a literaturii, a importanței cititului în viață. De asemenea, le-a recitat din poeziile sale și le-a vorbit despre cărțile sale ce cuprindCItește mai departe


Florin Piersic revine la Deva cu o piesă devenită fenomen în România

Florin Piersic revine la Deva cu ”Străini în noapte”- o piesă scrisă de Eric Assous și montată de Radu Beligan, în care joacă alături de Medeea Marinescu. Spectacolul va fi găzduit de Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, marți, 27 martie 2018, de la ora 19:00. ”Străini în noapte” este o comedie romantică fascinantă, despre seducție, minciună și timpul care ne transformă. Un spectacol cu două personaje în care aproape oricine se poate regăsi. Subiectul piesei e comun la prima vedere, dar este totuși altceva decât ceea ce pare, la fel cumCItește mai departe


Autorităţile publice locale ar putea fi obligate să ofere cetăţenilor două variante de tarife pentru gestionarea deşeurilor municipale

„Plăteşte cât arunci” şi „Răspunderea extinsă a producătorului” sunt cele două noi instrumente ce ar urma să fie incluse în legislaţia naţională referitoare la regimul deşeurilor, iar autorităţile publice locale vor fi obligate să ofere cetăţeanului posibilitatea de a alege din cel puţin două variante de tarife distincte pentru gestionarea deşeurilor municipale, reiese dintr-un proiect de Ordonanţă, publicat în dezbatere publică de Ministerul Mediului. „Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor a fost introdus instrumentul economic ‘Plăteşte pentru câtCItește mai departe


Intervenție de urgență la colectorul de apă menajeră din Petroșani

Deșeurile menajere nu au ce căuta în rețeaua de canalizare, pentru că vor avea de suferit instalațiile de canalizare, conductele, dar și stațiile de pompare a apei. Utilizarea necorespunzătoare a acestora afectează pe toți cetățenii din Valea Jiului. Așa s-a întâmplat și în acest weekend când, pe fondul ploilor și a scurgerilor masive de pe versanții Văii Jiului, din cauza deșeurilor aruncate în rețeaua de canalizare a orașului Petrila, aceasta a cedat în zona Petroșaniului, la un canal colector care preia apele uzate menajere din Petrila, inundând astfel două grădiniCItește mai departe


ATENȚIE! SE IA CURENTUL ÎN JUDEŢUL HUNEDOARA! VEZI UNDE!

Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, E – Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Luni , 05 Februarie 2018 SÂNPETRU 09:00 – 16:00 MINTIA (parţial); ALMAŞU SEC; MUNCELU MIC; MUNCELU MARE; FEREGI; POIENIŢA TOMII; BĂTRÂNA; BOIA BÂRZII; RUNCU MIC; MERIŞORU DE MUNTE; RAPOLTU MARE (parţial); TÂRNAVA; SĂLIŞTIOARA; STOIENEASA; LUNCA (parţial); SULIGHETE; MESTEACĂN (parţial) 09:00 – 17:00 Marţi , 06 Februarie 2018 SÂNPETRU 09:00 –CItește mai departe


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 5 FEBRUARIE, SISTĂRI DE APĂ LA HUNEDOARA

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 05-02-2018 INTERVAL ORAR: 09:00 – 12:00. STRĂZI AFECTATE: Sat Hășdat (doar partea dreaptă a drumului spre Călan ). MOTIVUL: Înlocuire robinet defect Sat Hășdat nr.28. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Hunedoara DATA: 05-02-2018 INTERVAL ORAR: 09:00 – 14:00. STRĂZI AFECTATA: Voicu Cneazu. MOTIVUL: Eliminare avarie str.Voicu Cneazu nr.12. [slideshow_deploy id=’36591′]