Plata cu cardul în 2018. Cine va controla dacă firmele și instituțiile au POS-uri
Ministerul de Finanțe a emis un proiect de ordin potrivit căruia inspectorii din cadrul ANAF pot verifica magazinele, firmele și instituțile publice dacă aplică legea privind introducerea sistemelor moderne de plată, mai exact plata cu cardul, scrie legestart.ro.
De la 1 ianuarie 2017, plata cu cardul este acceptată la orice societate comercială care are vânzări de mai mult de 123 lei pe zi, și cu atât mai mult la instituțiile publice care încasează taxe, impozite, amenzi. Actul normativ stabilește, de asemenea, o serie de fapte ce constituie amenzi/contravenții, sumele putând ajunge și până la 50.000 lei amendă, dar nu prevede care sunt organele de control, din cadrul Ministerului de Finanțe, ce vor face aceste verificări.
Potrivit legestart.ro, proiectul de ordin pus în dezbatere publică pe pagina ministerului de Finanțe clarifică acum aceste verificări – cum se vor face şi de către cine.
Art. 1
(1) Organele de control abilitate de Ministerul Finanțelor Publice pentru aplicarea prevederilor art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, cu modificările și completările ulterioare, sunt organele de control din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
(2) Prin excepție de la alin. (1), competența de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 193/2002, cu modificările și completările ulterioare, la operatorii economici prevăzuți la art. 3 pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 107/2012 cu modificările ulterioare, revine persoanelor din cadrul aparatului de inspecție economico-financiară, așa cum este definit de art. 3 alin. (1) din Normele metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 101/2012.
După finalizarea procedurii de dezbatere publică, Ordinul va fi semnat de ministrul de Finanțe și publicat în Monitorul Oficial, când va intra imediat în aplicare.
legestart.ro
[slideshow_deploy id=’17636′]