Atitudine. Mediul virtual și dreptul meu la liberă exprimare – Despre înjurături
Povestea aceasta se dorește a arăta cât de diferit înțelegem noi, românii, definiția dreptului la liberă exprimare, câștigat în decembrie 1989.
În principiu, este vorba despre dreptul de a-ți exprima convingerile, fie ele politice, religioase sau de orice alt fel, fără teama că vei putea fi pedepsit pentru ele însă, la noi, marea majoritate cred că aceasta înseamnă libertatea de a înjura, folosind expresii foarte vulgare.
Problema este acum din ce în ce mai gravă, având la dispoziție spațiul virtual, ascunși de cele mai multe ori în spatele unor identități false, indivizii virtuali își permit să transmită în spațiul public obscenități care, în primul rând, contravin oricăror reguli ale bunului simț.
Nu spune nimeni că nu ai avea dreptul să îți poți exprima dezaprobarea, dezamăgirea sau furia față de un partid, sau față de anumite acțiuni ale organelor statului care ți s-ar părea a fi în neregulă, sau chiar față de o persoană fizică ori juridică pe care nu o apreciezi, chiar ești liber să o faci.
Aceste opinii contradictorii le poți exprima și fără înjurături vulgare, mai ales că, în scris poți găsi cuvinte mai potrivite pentru a exprima același lucru, deoarece limba română are destule cuvinte pe care le poți folosi fără a fi nevoit să suporți consecințe.
Am atins aici un punct sensibil: ”a suporta consecințele”. Trebuie să înțelegem că prin ceea ce facem în spațiul public, fie el și virtual, ne asumăm responsabilități, prin ceea ce scriem sau prin acțiunile noastre suntem responsabili.
Tind să cred că indivizii certați cu regulile bunului simț nu cred că sunt și responsabili pentru vulgaritățile pe care le transmit și poate că ar fi timpul să le readucem aminte de consecințele care pot urma:
Legea 61/1991 (Art. 2) – Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice (…)
Și fapta poate fi sancționată cu o amendă cuprinsă între 200 și 1.000 de lei.
Rețeaua socială, precum și conturile deschise pe aceste platforme, reprezintă spațiul public și nu privat, a decis, încă din 2013, o instanță din Târgu Mureș. Decizia a fost confirmată, ulterior, și de Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
Dacă ai anumite opinii contradictorii în ceea ce privesc acțiuni ale poliției, jandarmeriei sau ale oricăror organe ale statului, nu prolifera înjurături la adresa acestora, nu rezolvi astfel problema. Atunci când tu ai o problemă de această natură, CU SIGURANȚĂ vei suna la 112 pentru a cere ajutor. CU SIGURANȚĂ nu ți va răspunde cu înjurături.
Ar fi multe de spus în ceea ce privește acest mediu virtual, ceea ce ar fi însă foarte important este faptul că trebuie să luăm atitudine împotriva acestui mod vulgar de exprimare în spațiul public și, …, mă opresc aici.
[slideshow_deploy id=’27126′]