În săptămâna 29 ianuarie 2018 – 04 februarie 2018 numărul infecţiilor acute respiratorii înregistrate pe teritoriul judeţului Hunedoara este de 974 de cazuri, din care 497 de pneumonii, fiind internate un număr de 202 cazuri. Față de aceeași perioadă de referință a a anului 2017, când au fost înregistrate 1442 de cazuri de gripă, din care 507 cazuri de pneumonii, situația este oarecum mai bună.
Cu toate acestea, DSP Hunedoara arată că, până la această oră, au fost înregistrate 2 cazuri confirmate de gripa (1 caz gripa AH1 N1 persoana de 62 ani care din păcate a decedat si 1 persoana de 76 de ani – gripa tip B; nu au fost vaccinate), iar pentru 5 persoane s-au trimis probe la Institutul Cantacuzino Bucuresti pentru confirmare;
Din statisticile DSP Hunedoara reiese de asemenea că au fost vaccinate până la aceasta oră un numar de 21.637 persoane, cu vaccin gripal trivalent sezonier (judetului Hunedoara fiindu-i repartizate 30.597 doze de vaccin gripal trivalent sezonier) față de anul 2017 când au fost utilizate toate cele 10.600 doze de vaccin gripal trivalent sezonier care au fost repartizate judetului Hunedoara anul trecut.
Direcția de Sănătate Publică a județului Hunedoara comunică tuturor cabinetelor de medicină de familie din județ că Ministerul Sănătăţii face un apel către medicii de familie să continue vaccinarea antigripală , mai ales pentru categoriile de risc, având în vedere evoluţia sezonului epidemic de gripă care în acest an a debutat mai târziu faţă de sezonul din anul anterior. “Există argumente pentru continuarea vaccinării antigripale , având în vedere evoluţia circulaţiei virusurilor gripale şi posibilitatea ca actualul sezon de gripă să se prelungească până la primăvară”, a declarat preşedintele Asociaţiei Române de Microbiologie, Alexandru Rafila. Vaccinarea se poate realiza pe toata durata sezonului gripal iar imunitatea dureaza cel mult 1 an.
In sezonul rece circulaţia bolilor acute respiratorii reprezintă principala cauză de îmbolnăvire în rândul populaţiei câteva recomandări privind prevenirea îmbolnăvirii cu virusurile care sunt responsabile de aparitia infectiilor acute respiratorii cat si pentru gripa sunt necesare de reamintit populaţiei:
Cum ne ferim de îmbolnăvire?
Vaccinarea antigripala cu vaccin gripal sezonier. Vaccinarea continua sa fie singura metoda de profilaxie specifica a gripei. La circa 70-80% dintre persoanele care se vaccineaza ofera o protectie de buna calitate (conform reprezentantilor Ministerului Sanatatii)
Ne spălăm des cu apă şi săpun ori de cate ori este nevoie.
Mai des ca oricând, în această perioadă, trebuie să ne spălăm faţa şi nasul pentru scăderea încărcăturii microbiene .
Atunci când strănutăm, folosim batista de unică folosinţă, iar, dacă nu avem, este de preferat să strănutăm pe mânecă sau pe umăr, pentru a evita răspândirea particulelor posibil infectante .
Evităm aglomeraţiile, atunci când nu este neapărat necesară prezenţa noastră în aceste locuri .
Respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bogată în proteine, legume şi fructe, odihnă şi mişcare ( mers pe jos, cu bicicleta,sporturi diverse) este esenţial pentru menţinerea unui corp sănătos.
De asemenea, persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cronice cardiace și respiratorii, este bine să evite deplasările și frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente.
Ce facem când ne îmbolnăvim?
La primele simptome de boală – care constau în rinoree, jenă în gât, febră până la 38 grade, stare generală proastă – trebuie să luăm legătura cu medicul de familie.
În momentul în care o persoană se îmbolnăveşte, primul lucru pe care trebuie să îl facă este acela de a se autoizola. Următorul pas este de a contacta medicul de familie.
Este total greşită automedicaţia şi, în special, tratarea, acasă, cu antibiotice, fără prescriere de la medic .
Racelile si gripele nu se trateaza cu antibiotice! Numarul normal al infectiilor de tract respirator superior poate sa ajunga si la zece intr-un an pentru o persoana.
O persoană bolnavă care se izolează la domiciliu se poate însănătoşi după 7 zile, dacă nu are alte afecţiuni, chiar dacă face o formă severă de boală. Dar, dacă această persoană bolnavă continuă să meargă la serviciu, cu siguranţă îi va infecta şi pe cei din jur şi e posibil ca unii dintre aceştia să facă forme severe de boală sau chiar letale.
In acest an Ministerul Sanatatii asigura si in acest sezon rece vaccinarea antigripala sezoniera pentru imunizarea persoanelor aflate in grupele de risc (conform OMS):
- persoanele aflate in evidenta cu afectiuni medicale cronice;
- femei gravide;
- personalul medical;
- persoane (adulti si copii) rezidente in institutii de ocrotire sociala;
- persoane cu varsta egala sau peste 65 de ani.