Consecventă principiilor sale de funcționare, în care pe lângă activitățile de hipoterapie și de divertisment pentru copii și tinerii, un loc important îl ocupă derularea de activități sociale, educaționale și caritabile, Asociația Parco Cavalli din municipiul Vulcan începe seria activităților sale din anul 2018 cu o acțiune destinată persoanelor nevoiașe de pe raza municipiului Vulcan.
Astfel, duminică 11 febriarie 2018, de la ora 11,00 la Stadionul Paroșeni din Vulcan, Asociația Parco Cavalli în parteneriat cu Asociația Sara Maria Vest organizează evenimentul de caritate intitulat ”Arată că îți pasă !”
Potrivit președintelui Asociației Parco Cavalli, Florin Petrișor Vrabie, în cadrul acestui eveniment, cele două asociații vor pune la dispoziția persoanelor nevoiașe din Vulcan și din toată Valea Jiului, posibilitatea de a primi îmbrăcăminte gratuită, pentru toate anotimpurile, îmbrăcăminte provenită din donațiile primite de către cele două asociații. ”Vom avea standuri cu haine pentru toate vârstele și pentru toate sezoanele, pe care le vom expune într-un loc amenajat la sediul nostru de la Stadionul Paroșeni Vulcan, în cartierul Colonie, de unde fieacare persoană interesată, dintre cei cu o situație materială precară dovedită, vor putea să își aleagă tot ceea ce au nevoie. Cu inima deschisă vă așteptăm și vă asigurăm că totul este absolut gratuit”, spune Florin Vrabie, președintele Asociației ”Parco Cavalli”.