La Parco Cavalli, oameni nevoiași care au primit sprijin, sunt convinși că dar din dar se face Rai
Câteva zeci de persoane, din familii cu probleme sociale, au răspuns astăzi invitației lansate de Asociațiile Parco Cavalli și Sara Maria Vest din municipiul Vulcan, și au venit la sediul de la stadionul Paroșeni Vulcan al asociației conduse de Florin Petrișor Vrabie, pentru a alege îmbrăcămintea necesară pusă la dispoziție, cu titlu gratuit, de cele două asociații.
”Am încheiat pot spune cu succes, această primă acțiune socială și caritabilă a anului 2018 pentru noi, cei de la Parco Cavalli și pentru partenerii noștri de la asociația Sara Maria Vest. La standul de îmbrăcăminte au vent astăzi o mare parte din familiile nevoiașe din Colonia de Jos a Vulcanului, dar și câteva persoane din cartierul Dallas, alte 3 familii din Crividia și două familii din Petroșani. Mă bucur că le-am putut fi de folos și că aceste familii au găsit la standul nostru îmbrăcăminte potrivită pentru copii și pentru adulți”, a declarat Florin Vrabie, organziatorul acțiunii.
În același timp, președintele Asociației Parc Cavalli spune că, printre nevoiașii care au venit astăzi la centrul social de la Vulcan, se numără și câteva familii care au, în continuare, nevoie de sprijin. ”Fac un apel către toți cei care doresc să le vină în ajutor, să ne contacteze, în măsura în care cred că pot să ne ajute cu haine, alimente, materiale de construcție, lemne de foc etc. pentru a găsi soluții pentru sprijinirea acestor familii”, a mai spus Florin Vrabie.
[slideshow_deploy id=’13835′]