Arheologiii și administratorii sitului dacic de la Sarmizegetusa Regia au ținută să prezinte astăzi, tuturor celor interesați, situația reală din cetatea dacică din Munții Orăștiei, după finalizarea exploatării forestiere care a avut loc aici în ultimele trei săptămâni.
Exploatarea forestieră din cetatea dacică a încetat, după ce potrivit aprobărilor obținute de la Romsilva, circa 100 de fagi au fost tăiați preventiv, tocmai pentru a nu provoca distrugeri în sit și pentru a nu pune în pericol vizitatorii. Responsabilii monumentului istoric au arătat că nu au fost avariate în nici un fel vestigiile istorice, aşa cum au reclamat organizaţiile de mediu, la finalul săptămânii trecute.
”Nu au fost solicitate în mod explicit tăieri ale arborilor, dar de fiecare dată când au loc nefericite incidente generate de arbori aparent impecabili, care se rup şi cad, ne punem problema siguranței turiștilor care vizitează acest loc sau arheologii care acționează în acest sit”, a precizat prof. univ. dr. Gelu Florea, coordonatorul şantierului arheologic de la Sarmizegetusa Regia. Potrivit unei informări a Consiliului județean Hunedoara, numai în cursul anului trecut, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, au căzut peste 25 de arbori în interiorul zonei administrare de la Sarmizegetusa Regia.
Vicepreședintele Consiliului județean Hunedoara, Sorin Vasilescu a precizat, astăzi, în conferința de presă care a avut loc chiar în incinta sitului din Munții Orăștiei, că pentru tăierile preventive care s-au făcut aici din 22 ianuarie și până astăzi, au existat toate autorizațiile necesare. ”A fost și o supraveghere permanentă la fiecare copac tăiat. La nici un copac nu poţi stabili însă cu precize sută la sută unde cade și, din acest punct de vedere, sigur că au existat și riscuri. Dar nici un copac nu a fost tăiat fără acceptul arheologilor. Ei sunt cei care pot spune dacă situl a fost afectat sau nu”, a declarat Sorin Vasilescu.
La rândul său, administratorul sitului istoric Sarmizegetusa Regia, Vladimir Brilinsky, susţine că informaţiile prezentate de organizaţia ecologistă cu privire la aceste tăieri reprezintă o dezinformare. „Vestigiile nu au fost afectate de tăieri. Copacii prăbuşiţi peste zid au căzut înainte de începutul acţiunilor de extragere, nu în timpul tăierilor. Tăierea şi transportul arborilor s-a făcut sub supraveghere strictă. Tot timpul angajaţii sitului şi arheologul au mers pe urmele utilajelor pentru a feri ca acestea să producă distrugeri”, a declarat Vladimir Brylinski.
Mai mult, directorul ADEH Hunedoara, Radu Barb, apreciază și el că Sarmizegetusa Regia este în siguranță! ”În urma articolelor apărute în presă, care semnalau defrișări în Cetatea Sarmizegetusa Regia, am urcat la fața locului să ne convingem de situație. Am descoperit la Regia un spectacol de o frumusețe greu de descris în cuvinte, cetatea s-a împodobit cu „straiele de iarnă”, imaginile cred că sunt grăitoare!
M-am bucurat să văd că situl este în siguranță, protejat de orice pericol, pregătiti să își întâmpine turiștii, iar cei care sunt responsabili de bunul mers al lucrurilor își fac treaba foate bine! Observ că mai nou a devenit un obicei în a băga de vină celor care muncesc și au rezultate pe măsura muncii lor. Personal am toată încredere în echipa de lucru, în profesorul Gelu Florea și în dacul Vladimir Brilinsky!”, a declarat Radu Barb.
Din 19 februarie, Cetatea dacică se redeschide publicului, pregătită pentru a-și primi din nou vizitatorii.