Măsuri pentru prevenirea apariției pestei porcine, la Deva
Primăria Municipiului Deva aduce la cunoștința crescătorilor de animale din municipiul Deva planul de măsuri pentru prevenirea introducerii pestei porcine africane în efectivele de animale din zonă. Astfel, potrivit Hotărârii nr. 2 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, sunt interzise:
– mișcarea din și în afara județului a oricăror speciilor de animale fără certificare sanitar-veterinară;
– funcționarea târgurilor de animale neautorizate sanitar-veterinar, precum și a celor care nu îndeplinesc condițiile de funcționare și nu au asigurată asistență veterinară.
Proprietarii de animale sunt rugați, de asemenea:
– să supravegheze permanent starea de sănătate a animalelor din gospodărie, iar în cazul îmbolnăvirii acestora, să contacteze de urgență medicul veterinar zonal;
– să respecte regimul de biosecuritate al fermei, efectuarea permanentă a lucrărilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare;
– să respecte regimul de carantină profilactică, în cazul introducerii în gospodărie a efectivelor noi de animale;
– să limiteze circulația animalelor și să respecte interdicția de a scoate porcii din gospodărie sau de a-i lăsa liberi în localitate;
– să evite contactul porcilor din gospodărie cu animale sălbatice, care pot fi purtătoare ale virusului;
– să respecte interdicția hrănirii porcilor cu resturi menajere și resturi de origine animală.
De asemenea, în cazurile de îmbolnăvire sau mortalitalitate în rândul animalelor, proprietarii acestora sunt rugați să contacteze de urgență Compartimentul Registrul Agricol al Primăriei Municipiului Deva (telefon 0737.734.421) – pentru colectarea și neutralizarea cadavrelor, precum și medicii veterinari zonali și Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara (telefon 0254.221.145).
[slideshow_deploy id=’36591′]