Minerii dispuși să rabde pentru a-și transporta huila
Sindicaliştii ortacilor au acceptat ca distribuirea tichetelor de masă ale minerilor să întârzie, iar banii necesari pentru acestea să fie redistribuiţi de administraţia Complexului Energetic Hunedoara (CEH) în vederea achitării unor datorii la compania de căi ferate.
Astfel, CEH a achitat companiei de transport feroviar suma de circa 1,5 milioane lei, din care 500.000 de lei reprezintă banii care ar fi trebuit alocaţi pentru tichetele de masă ale minerilor.
Tichetele ar urma să intre în posesia ortacilor din data de 21 februarie.
Transportatorul feroviar n-a mai asigurat vagoanele pentru transportul cărbunelui din cauza datoriilor înregistrate de CEH.
[slideshow_deploy id=’24093′]
Știri asemănătoare
Peste 20 de proiecte de investiții publice, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, sunt în execuție în municipiul Vulcan
Primăria municipiului Vulcan are, în acest moment, angajate nu mai puțin de 23 deCItește mai departe
Microbuze electrice pentru elevii din județul Hunedoara
Consiliul Județean Hunedoara face un pas important spre modernizarea transportului școlar, odată cu semnarea contractuluiCItește mai departe
Colegiul Prefectural: Un bilanț al activităților din 2024
Miercuri, 20 noiembrie 2024, prefectul județului Hunedoara, doamna Florina Doris Visirin, a prezidat ședința ColegiuluiCItește mai departe
Instruire pentru șefii secțiilor de votare din județ
În perioada 19-20 noiembrie 2024, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), în colaborare cu alte instituții cheie,CItește mai departe
Investiții pentru siguranță sporită pe străzile din Petroșani
În seria investițiilor publice derulate de administrația publică locală de la Petroșani cu scopul deCItește mai departe
Proiect pentru restaurarea Drumului Pavat de la Sarmizegetusa Regia
Consiliul Județean a fost convocat, luni, de îndată într-o ședință extraordinară pentru aprobarea unui proiectCItește mai departe
Deva: Ultima zi de depunere a cererilor pentru acordarea ajutorului de încălzire
Miercuri, 20 noiembrie 2024, este termenul limită pentru familiile și persoanele singure cu venituri miciCItește mai departe
Program special de lucru la SPCLEP Hunedoara, în perioada alegerilor
Pentru a contribui la desfăşurarea în condiţii optime a procesului electoral, Serviciul Comunitar Local deCItește mai departe
Dezbatere publică la Lupeni privind stabilirea taxelor și impozitelor locale aferente anului fiscal 2025
Prevederile Codului fiscal al României impune autorităților publice adoptarea unei hotărâri privind stabilirea impozitelor șiCItește mai departe
Facilități fiscale la Deva: sprijin pentru contribuabili și mediul de afaceri
Primarul Lucian Ioan Rus a inițiat un proiect de hotărâre ce oferă facilități fiscale importanteCItește mai departe
Intervenție intensă pe drumurile din vestul țării
Începând de ieri după-amiază și până în zorii zilei de astăzi, drumarii de la DirecțiaCItește mai departe
Premiu pentru administrația din Vulcan la Gala regională „România ești tu!” de la Timișoara
Primăria municipiului Vulcan se numără printre laureații ediției din acest an a Galei regionale Sud-vestCItește mai departe
Echipă completă la conducerea Consiliului județean Hunedoara
Garnitura de conducere executivă a noului Consiliu județean Hunedoara a fost completată luni, 11 noiembrieCItește mai departe
Au fost aleși cei doi vicepreședinți ai CJ Hunedoara
Ioan Demeter (PSD) a fost ales vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara cu 17 voturi pentru.CItește mai departe
Muzeul Satului din Petrila, poarta deschisă către istoria momârlănească
Un nou punct de atracție culturală și turistică s-a deschis astăzi în județul Hunedoara: MuzeulCItește mai departe
Consiliul Local Deva, convocat în ședință extraordinară
Primăria Municipiului Deva anunță convocarea Consiliului Local într-o ședință extraordinară, ce va avea loc marți,CItește mai departe
ADR Vest: Parteneriat pentru dezvoltare economică în județul Hunedoara
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) continuă să sprijine economia județului Hunedoara prin ProgramulCItește mai departe
„Coridorul de Vest” – Modernizarea Hunedoarei continuă prin Programul Regional Vest 2021-2027
Hunedoara își transformă centrul urban prin proiectul „Coridorul de Vest,” susținut de ADR Vest șiCItește mai departe
Galerie FOTO: Ritm alert pe șantierul A1 Holdea-Margina
Pe șantierul autostrăzii A1 Lugoj – Deva, pe sectorul Margina-Holdea, lucrările continuă într-un ritm accelerat.CItește mai departe
Corneliu Braia a fost ales în funcția de viceprimar al orașului Uricani
Noul Consiliu local al orașului Uricani s-a reunit miercuri, 6 noiembrie 2024, în prima ședințăCItește mai departe