Sectoarele de autostradă programate pentru deschiderea circulaţiei în 2018. Inaugurarea celui mai lung lot de autostradă, amânată
Conform unui document oficial, anul acesta urmau să fie recepţionaţi circa 95 de kilometri de autostradă: ciotul de la intrarea în Capitală a Autostrăzii Bucureşti – Ploieşti, Nodul Gilău, o secţiune din lotul 2 Lugoj – Deva, lotul 3 Lugoj – Deva, loturile 3 şi 4 Sebeş – Turda şi trei loturi din Autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş.
Ulterior publicării materialului nostru, după o întrunire cu ministrul Transporturilor, Lucian Şova, oficialii de la Drumuri au revizuit lista cu inaugurările programate pentru 2018.
„În urma discuţiilor cu antreprenorii şi în baza experienţei privind capacitatea lor de a evolua pe proiect, am făcut o analiză care arată că datele de mai jos sunt fezabile pentru 2018”, au spus surse din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Astfel, conform celor mai recente estimări, anul acesta ar putea fi deschisă circulaţia pe aproape 85 de kilometri de autostradă, dintre care 73 de kilometri noi şi circa 12 kilometri construiţi deja.
„Dacă se vor face mai mulţi kilometri, adică şi lotul 3 Lugoj – Deva, atunci vom avea o surpriză plăcută”, adaugă sursele.
Sectoare autostradă programate pentru deschiderea circulaţiei în 2018
Finalizare lucrări, recepţionare şi deschiderea circulaţiei:
Autostrada Bucureşti – Ploieşti – 3,325 km Sector 1, Km 0+000-Km 3+325
Nodul Gilău (Pod Someş) – 0,953 km
Lugoj – Deva, lot 2 – 4,390 km rest execuţie
Lugoj – Deva, lot 4 – 22,139 km
Sebeş – Turda, lot 3 – 12,450 km
Sebeş – Turda, lot 4 – 16,300 km
Câmpia Turzii – Ogra – Tg.Mureş – 10,105 km Lot 2 : Ungheni – Ogra
Câmpia Turzii – Ogra – Tg.Mureş – 3,600 km Lot 1 : Ogra – Iernut
Total: 73,262 km
La recepţionarea acestor loturi se adaugă deschiderea circulaţiei pe următoarele sectoare de autostradă (11,7 km):
Bucureşti – Ploieşti – 3 km sectorul finalizat deja
Gilău – Nădăşelu (Transilvania) – 8,7 km
Total general: 84,962 km
Dispar spaniolii de la Comsa, apare Umbrărescu
Printre cele mai notabile modificări, se observă că în noua listă cu inagurările programate pentru 2018 nu mai apare lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva, construit de spaniolii de la Comsa. În lungime de 21 de kilometri şi realizat în proporţie de 80%, acesta reprezenta cel mai mare sector de autostradă ce urma să fie inaugurat anul acesta, conform estimărilor iniţiale.
În schimb, în noua listă apare lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (22 kilometri), construit de firmele omului de afaceri român Dorin Umbrărescu. Deşi are un grad de execuţie de 71,50%, mai mic decât cel al spaniolilor, şefii de la Drumuri mizează totuşi pe finalizarea lotului constructorului român în 2018.
Autostrada cu rambleu prăbuşit
Eliminarea lotului spaniolilor de la Comsa din lista cu inaugurările pentru 2018 ar putea fi explicată prin problemele nerezolvate de pe acest sector, apărute încă de anul trecut când au circulat zvonuri despre rezilierea contractului.
În vara anului trecut, un rambleu de pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva a luat-o la vale. Compania de Drumuri a trimis atunci o echipă pentru a verifica ce s-a întamplat pe porţiunea de şosea pe care spera să o inaugureze încă de anul trecut.
La jumătatea lunii decembrie 2017, CNAIR anunţa că pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva, care înregistra un stadiu fizic de 79,59%, Asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. – COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A. – Arcadis Eurometudes S.A. nu prezentase nici până atunci o soluție tehnică viabilă pentru refacerea rampei podului de la km 76. Această rampă fusese demolată încă din luna octombrie 2016, din cauza instabilității constatate. S-a ajuns în această situație din cauză că Antreprenorul a decis să execute un viaduct mai scurt decât prevedea Studiul de Fezabilitate, ceea ce a dus la construcția rampei în cauză, pe un teren instabil, potrivit CNAIR.
„Practic Antreprenorul a pretins că va optimiza execuţia lucrărilor şi nu a respectat soluţiile tehnice din Studiul de Fezabilitate, care prevedea construirea unui viaduct destinat depășirii zonei cu teren de fundare slab”, explicau reprezentanţii CNAIR.
La km 68 al aceluiaşi lot, o echipă de control a CNAIR SA a sesizat în vara anului trecut că terasamentul prezenta probleme severe provocate de precaritatea soluțiilor tehnice aplicate și a calității scăzute a lucrărilor. Aceste cauze au dus la apariţia unor fisuri şi crăpături în îmbracămintea sistemului rutier, chiar în condiţiile în care pe acel sector de drum nu exista trafic. Ca urmare a problemelor constatate, i s-a cerut la acel moment constructorului să remedieze lucrările conform exigențelor de calitate impuse de legislație şi de reglementările tehnice.
„Antreprenorul nu a luat însă măsurile solicitate şi nici nu a remediat o serie de alte problemele create de deficienţele de executare a şanţurilor colectoare. Faptul că aceste şanţuri au fost incorect executate, a permis infiltrarea apei în corpul autostrăzii, ceea ce a provocat apariția unor noi probleme de stabilitate a terasamentelor”, explicau la finele anului trecut reprezentanţii CNAIR.
Contractul pentru construirea celor 21 de kilometri ai lotului 3 Lugoj – Deva a fost atribuit asocierii S.C. Teloxim Con S.R.L. – COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A. – Arcadis Eurometudes SA pentru 579,93 milioane de lei.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în noiembrie 2013 iar data pentru finalizarea lor era, conform contractului, 27 mai 2016.
economica.net
[slideshow_deploy id=’17636′]