Ariile protejate din județ, în atenția prefectului
Mai multe primării hunedorene au cerut Agenţiei de Protecţia Mediului o nouă delimitare a ariilor protejate. Primarii spun că delimitarea actuală pune probleme comunităţilor locale.
Mai exact le privează de o serie de proiecte de investiţii. „Delimitarea (ariilor naturale protejate – n.r.) cred că s-a făcut cu o largheţe mai mare decât era cazul, lucru care impietează asupra vieţi economice, sociale şi administrative din unităţile administrativ-teritoriale. De aceea, am gândit că o reajustare a lor şi o discuţie pe tema acestor delimitări este bine-venită şi cred că este un demers care trebuie dus cu seriozitate şi responsabilitate până la capăt”, a declarat prefectul judeţului Hunedoara, Flavius Kiszely. Cererile primăriilor vor ajunge la Agenţia de Protecţia Mediului şi vor fi înaintate apoi ministerului de resort. În judeţul Hunedoara sunt 46 de arii naturale protejate.
[slideshow_deploy id=’20328′]
« Consiliul local Petroșani își votează astăzi bugetul pe 2018 (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Pompierii, polițiștii ori jandarmii, mobilizați pe perioada avertizării meteo »