Ce s-a discutat la ședinţa de astăzi a Comisiei de Dialog Social la Prefectura Hunedoara ?
Potivit unei informări prezentate de Prefectura județului Hunedoara, la ședința Comisiei de Dialog Social a județului Hunedoara, desfășurată miercuri la Deva, au participat membrii CDS și invitați din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean, a Sindicatului Învăţământ Preuniversitar şi a 17 primării din judeţ.
În cadrul dezbaterilor s-a discutat despre comasarea unor unităţi de învăţământ, care urmează să fie aprobată prin hotărâri ale Consiliilor Locale, în urma suspendării activităţii acestor școli. Prefectul județului Hunedoara spune că este vorba despre şcoli mici, fără personalitate juridică, la care se predă simultan unui număr mic de elevi de vârste diferite.
Inspectoratul Şcolar Judeţean a accentuat cu acest prilej beneficiile învăţământului în şcoli mai mari, acestea fiind mai bine dotate, dar şi importanţa acordării de şanse egale la educaţie, prin eliminarea izolării elevului. La ședința CES, s-au dat asigurări că nici un cadru didactic sau personal auxiliar din școlile care vor fi închise nu îşi va pierde locul de muncă.
Din discuţii a rezultat de asemenea că în urma consultării părinţilor şi elevilor afectaţi, ca şi a negocierilor purtate cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, majoritatea primarilor şi directorii de şcoli sunt de acord cu comasările propuse. O primărie s-a arătat dispusă să suporte costurile suplimentare pentru a menţine în funcţiune anumite şcoli din localităţi îndepărtate. Prefectul judeţului a arătat că învăţământul simultan alterează procesul de învăţământ şi sunt de preferat şcolile solide, cu dascăli bine pregătiţi. Acesta a făcut apel la continuarea dialogului între părţile implicate, atât la nivel local cât şi la nivelul Inspectoratului Şcolar.
În partea a doua a şedinţei CDS s-au analizat implicaţiile aplicării noilor prevederi ale Codului Fiscal asupra angajaţilor din judeţul Hunedoara. Reprezentanţii confederaţiilor sindicale susțin că din datele care le dețin la acest moment reiese că transferul contribuţiilor s-a făcut la circa 48% dintre angajaţi în sectorul privat şi la majoritatea instituţiilor publice şi a companiilor de stat. Sindicatele îşi menţin dezacordul față de aceste măsuri fiscale şi atrag atenția asupra repercusiunilor acestora asupra stării economico-sociale a judeţului.
[slideshow_deploy id=’19661′]