70 de ani de învățământ universitar la Petroșani / Interviu cu prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani:

– Domnule rector, înelegem că anul 2018 este unul cu o semnificație aparte pentru Universitatea din Petroșani. De ce ?

– Așa este. 2018 este un an special pentru Universitatea noastră. Asta deoarece marcăm aniversarea a 70 de ani de la înființarea acestei instituții de învățământ superior tehnic din România. Dar, trebuie să știți că istoria instituției noastre academice își are originile mult mai departe, fiind de fapt continuatoarea „Școalei de Punți și Șosele, Mine și Arhitectură”, înființată, prin decretul domnitorului A.I. Cuza încă din anul 1864. Astfel, putem spune că Universitatea noastră are o lungă și frumoasă tradiție, fiind continuatoarea Institutului de Mine, care a funcționat în București peste 80 de ani, iar din anul universitar 1957-1958 a funcționat la Petroșani. Mai mult, aniversarea Universității noastre este dublată de un alt moment aniversar pentru Valea Jiului, respectiv împlinirea a 150 de ani de minerit industrial în această regiune.

– În mod evident, acest moment aniversar va fi macat corespunzător. Ne puteți spune ce ați pregătit în acest sens ?

– Sigur că da. Deja a fost stabilită data de 10 mai 2018 pentru desfășurarea evenimentelor aniversare pe care le-am pregătit pentru sărbătoarea universității noastre. Vom avea desigur o ceremonie în cadrul căreia
ne-am propus să rememorăm cele mai importante momente din istoria noastră și vom acorda o serie de distrincții unor personalități academice și publice care și-au pus amprenta pe evoluția școlii superioare de inginerie de la Petroșani. Pot să vă spun că am transmis deja invitațiile pentru acest eveniment unui număr mare de personalități din lumea științifică, culturală, politică, administrativă. Am invitat, de asemenea, toți rectorii universităților din țară, conducerea Ministerului Educației, o serie de personalități din domeniul cercetării și ai mediului de afaceri, precum și absolvenți ai noștri care sunt astăzi în diverse poziții publice și profesionale prestigioase, atât în țară cât și în lume. Avem în lucru, tot pentru a marca acest moment aniversar, o nouă monografie a Universității, în paginile căreia ne-am propus să cuprindem numele tuturor cadrelor didactice și auxiliare care au lucrat aici, dar și numele tuturor absolvenților noștri, de la toate formele de învățământ superior pe care le-a avut și le are Univesitatea din Petroșani. De asemenea, vom emite și o medalie jubiliară care va fi conferită și unor personalități remarcabile.

– Universitatea din Petroșani este astăzi singura instituție academică din țara noastră care mai păstrează domenii de pregătire în inginerie minieră. Acest profil a condus de altfel și la construirea unui prestigiu internațional pentru școala românească de inginerie în domeniul minier. Mai pot fi considerate aceste domenii drept unele ”de viitor” în pregătirea superioară ?

– Evident că da. De altfel, dorim să marcăm acest eveniment aniversar al Universității din Petroșani pentru a conștientiza în rândul opiniei publice tot ceea ce înseamnă tradiția învățământului univeritar din Valea Jiului. Vrem să arătăm tuturor că există această frumoasă tradiție în învățământul superior, că la Petroșani s-a făcut și se face un învățământ de nivel național și european. Avem peste 50.000 de absolvenți în cei 70 de ani de activitate. Vrem să arătăm tuturor că în rândul absolvenților noștri se numără ingineri care au făcut o carieră excepțională, în țară dar și peste tot în lume, acolo unde lucrează. Sigur că, în România și în Valea Jiului în mod special, vorbim astăzi despre o restrângere a sectorului minier și nevoia de specialiști în acest domeniu este restrânsă. Dar, în același timp, nu vă ascund faptul că imaginea Facultății de Mine de la Petroșani este una foarte bună peste tot în lume, motiv pentru care tot mai mulți studenți din țări emergente, în care industria minieră este în plină dezvoltare, sunt interesați în a urma cursurile de pregătire în domeniul ingineriei miniere la Petroșani. Iar noi avem întreaga deschidere pentru acest lucru.

– Între timp, activitatea universitară de la Petroșani s-a diversificat…

Așa este. Dacă la început, în urmă cu șapte decenii,  studenții noștri erau pregătiți exclusiv în domeniul minier, acum la Universitatea din Petroșani funcționează 3 facultăți, care înglobează 24 de specializări la licență. Am pornit de la tradiția minieră și conexă, cu cele două facultăți tehnice: Facultatea de Inginerie Minieră și Facultatea de Mașini și Instalații, iar în anul 1993 am  înființat Facultatea de Științe, Astăzi avem 24 de specializări la licență, 18 domenii de master și 5 domenii de doctorat. Pe viitor, tendința noastră este de a ne adapta specializările și conținutul programelor la studii la cerințele pieței de muncă, dar și să extindem sfera de cooptare a noilor studenți în țară și dincolo de granițele acesteia, precum și să găsim soluții pentru o implicare mai activă a Universității noastre în activități de cercetare. Nu este un secret că, în ultimii ani, mai multe firme precum Bosch Blaj, Philips Orăştie, Continental Timişoara sau INCD Insemex din Petroşani dar și alte firme din țară și din afară, de regulă din domeniile IT, electronică, inginerie mecanică, ș.a.m.d. s-au interesat de studenţii noştri, în vederea recrutării acestora pentru practică și, mai apoi, pentru angajare după absolvire. În același timp, dorim să păstrăm un rol activ în viața comunității locale în care ne desfășurăm activitatea.

– Vă dorim mult succes.

[slideshow_deploy id=’27126′]