Peste 50 de tineri care aspiră la obţinerea atestatului de salvator montan se vor pregăti, începând de luni, în staţiunea Parâng, la o nouă ediţie a Şcolii naţionale Salvamont, timp de aproape o lună participanţii urmând să se familiarizeze, în două etape, cu diferite tehnici de prim-ajutor cu care pot veni în sprijinul turiştilor care au probleme pe munte.
„Cursanţii sunt din toată ţara şi se vor pregăti în tehnica mersului pe schiuri de tură, stăpânirea schiurilor la transportul unei victime cu akia (o sanie specială de transport a victimelor, n.r.), acordarea primului ajutor pe o pârtie de schi. De asemenea, vor fi cursuri şi demonstraţii de trecere cu accidentaţii peste zonele abrupte, mersul pe colţari şi prin zonele cu pericol de avalanşă„, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
Potrivit acestuia, formarea unui salvator montan se desfăşoară pe parcursul mai multor etape, astfel încât salvamontistul să cunoască foarte bine tehnicile necesare în vederea căutării victimelor pe munte şi modul de acordare a primului ajutor în orice situaţii şi indiferent de anotimp.
Prima etapă de pregătire a unui viitor salvamontist durează doi ani, timp în care aspiranţii trebuie să parcurgă 130 de ore pentru a putea trece la un nivel superior de pregătire. Etapa a doua se desfăşoară în cadrul şcolilor naţionale Salvamont, de vară şi de iarnă, într-un sistem centralizat la care iau parte instructori cu experienţă de la formaţiunile Salvamont.
În judeţul Hunedoara sunt 18 salvatori montani încadraţi în Serviciul Public Judeţean Salvamont, iar alţi 44 participă la acţiunile de salvare pe munte ca voluntari.