Judecătoria Alba Iulia a respins o parte din probele fostului șef al SRI Alba în procesul civil intentat de Traian Berbeceanu

 

Judecătoria Alba Iulia a respins, miercuri, o parte din probele propuse de fostul șef al SRI Alba în procesul civil în care a fost dat în judecată de fostul comandant al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba Iulia, comisarul șef Traian Berbeceanu.

Tarnu ar fi dorit ca instanța să accepte audierea mai multor martori propuși de el, printre care și persoane condamnate în dosarul ”Utilajele”, precum și a unor mijloace de stocare pe care susține că ar avea anumite înregistrări. Singurele probe acceptate sunt înscrisurile depuse de Ioan Tarnu la dosar. De cealaltă parte, Traian Berbeceanu a depus un DVD cu înregistrarea emisunii TV în care Tarnu a lansat acuzațiile pe care le consideră denigratoare, precum și copii după articole apărute ulterior în presă, pornind de la interviul respectiv, acceptate de către judecător. De asemenea, magistratul de la Judecătoria Alba Iulia a respins solicitarea ambelor părți privind ”interogatoriul” părții adverse. La următorul termen se va ”intra” pe judecata pe fond a cauzei. Ioan Rus, avocatul lui Ioan Tarnu, a declarat că înregistrarea depusă de Berbeceanu este ”trunchiată”, motiv pentru care va depune și ”pârâtul” un DVD cu înregistrarea integrală a interviului.

Traian Berbeceanu l-a dat în judecată pe Ioan Tarnu şi cere daune morale de 150.000 de lei, pentru ”acuzaţii mincinoase şi defăimătoare”, lansate într-un interviu la postul de televiziune Antena 3, din septembrie 2017. Ulterior, Traian Berbeceanu a transmis acestuia o notificare publică prin care i-a cerut lui Tarnu să retragă afirmaţiile mincinoase lansate în spaţiul public la adresa sa. Notificarea respectivă este, de asemenea, depusă la dosarul civil. Berbeceanu a precizat că banii obţinuţi de la Tarnu în urma procesului vor fi folosiţi pentru trei burse de jurnalism, ai căror beneficiari se vor obliga să respecte deontologia profesională. Poliţistul mai solicită instanţei să dispună ”obligarea pârâtului să publice la trei posturi TV de largă audienţă, care să includă şi postul TV Antena 3, o dezminţire însoţită de scuze publice şi hotărârea pronunţată de instanţa de judecată”.

”Prin intermediul interviului acordat, afirmaţiile mincinoase şi defăimătoare ale pârâtului au fost preluate în emisiunile tv şi în conţinutul ziarelor scrise şi presei on-line, reuşind în acest mod să inducă în eroare opinia publică cu privire la fapte care nu s-au întâmplat în realitate, prezentând în mod mincinos implicarea sa în activităţile infracţionale investigate în dosarul «Utilajele», şi relatând în mod tendenţios şi neadevărat modul în care mi-am desfăşurat activităţile de serviciu ca ofiţer de caz delegat în acel dosar”, afirmă Traian Berbeceanu în acţiunea depusă la instanţa de judecată.

ziarulunirea.ro

[slideshow_deploy id=’13837′]



« (Știre anterioară)