vineri, martie 2nd, 2018

 

Pasul Vîlcan, gazda competiției de schi a Jandarmilor montani

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Hunedoara şi al Asociaţiei Sportive ,,Streiul” Deva, a organizat astăzi 02 martie a.c., în Pasul Vâlcan, ,,Cupa Jandarmeriei la Schi – Ediţia 2018”. La această competiţie devenită tradiţie, participă an de an reprezentanţi din cadrul tuturor structurilor montane şi nu numai, care îşi demonstrează astfel şi calităţile de buni schiori. Concursul de schi, ajuns la a XIII – a ediţie, a adunat la linia de start 18 schiori din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara şiCItește mai departe


Mărțișoare cu talent, oferite din suflet în primul spectacol al primăverii artistice de la Vulcan

Două distinse doamne ale artei muzicale din Valea Jiului, Ileana Berki și Simona Ionașc, pentru care muzica și scena se împletesc în chip armonios cu pasiunea educației și formării unor copii plini de talent, și-au pus laolaltă forțele pentru a le aduce iubitorilor de muzică (ușoară și populară, deopotrivă) din municipiul Vulcan (situat el însuși în ”inima” Văii Jiului) un frumos ”mărțișor muzical” la început de primăvară. Așa s-a născut încă un proiect artistic de succes, derulat pe o scenă dn Valea Jiului. Spectacolul ”Mărțișor pentru mama”, căruia autoritățile publiceCItește mai departe


Ce document trebuie să-și procure toate firmele până la 1 iulie 2018 ?

Potrivit unor prevederi legislative, absolut toate firmele vor trebui, pânã la 1 iulie 2018, să aibă o analiză de risc la securitate fizică, în caz contrar acestea riscând amenzi extrem de mari. Ce este analiza de risc la securitate fizicã? Aceastã analiză este un document obligatoriu pentru toate societățile comerciale care dețin bunuri sau valori cu orice titlu și care trebuie să asigure protecția acestora, lucru cerut în baza Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protectia persoanelor. Sunt obligate să aibă această analiză: societãtile comerciale, indiferent de natura capitaluluiCItește mai departe


Reuniune a Comitetului județean pentru zona montană, la Vulcan

Primăria municipiului Vulcan a fost vineri, 2 martie, ”sediul central” al întâlnirii Comitetului județean pentru zona montană Hunedoara, a Grupului de lucru pentru elaborarea Strategiei integrate pentru dezvoltarea zonei montane la nivelul județului Hunedoara și a Grupului de lucru pentru reglementarea accesului și conduitei în zonele turistice de interes național și local din județul Hunedoara. La această întâlnire, coordonată de prefectul județului HUnedoara – Tiberiu Fabius Kiszely, au participat primarul Gheorghe Ile (în calitate de gazdă) reprezentanți ai autorităților administrațiilor locale din Valea Jiului, conductători și coordonatori ai Jandarmeriei Montane, aiCItește mai departe


Avram Iancu, înaintea startului la ultramaratonul de la Polul Nord

Bibliotecarul Avram Iancu, din Petroşani, va pleca sâmbătă dimineaţa cu avionul spre Canada pentru a participa la ultramaratonul de la Cercul Polar de Nord „Arctic 6633 Ultra”, al cărui start va fi dat pe 9 martie din Eagle Plains (Yukon) şi se va încheia la Tuktoyaktuk. Sportivii vor trebui să străbată 576 de kilometri în condiţii extreme cu zăpadă şi temperaturi care pot ajunge la minus 50 de grade Celsius, tot traseul trebuind să fie parcurs în cel mult opt zile. „Simt greutatea acestui moment emoţionant şi, totodată, dificil pentru mine.CItește mai departe


Mărțișor muzical cu Jul Baldovin și Cătălin Stepa, la Palatul Cultural Lupeni

Primăvara culturală continuă la Lupeni, acolo unde pe scena Palatului Cultural vor urca sâmbătă, 3 februarie 2018, doi apreciați trubaduri ai tinerei generații a folkului românesc: Jul Baldovin și Cătălin Stepa. Alături de aceștia, în ”Spectacol de… Martie” vor cânta, de asemenea, Petronela Baldovin (coordonatorul cenaclului ”Pas cu Pas” din Lupeni), Alexandra Suciu, Antonia Maria Petrea și Luminița Donisă. Spectacolul este organizat de Asociația Culturală ”Tatiana Stepa” și Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni, cu începere de la ora 18,00. Bilete se găsesc şi la intrarea în sala deCItește mai departe


Viorica Dancilă: ”Guvern și autorități locale, împreună, ne vom pune de acord asupra soluțiilor concrete pentru atragerea finanțărilor europene”

Premierul Viorica Dancilă a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu primarii municipiilor reședință de județ, reprezentanții Autorității de Management a Programului Operațional Regional (POR) și directorii Agențiilor de Dezvoltare Regională în care au fost analizate soluțiile la problemele întâmpinate în atragerea finanțării europene. Alături de primul-ministru, la întâlnire au mai participat vicepremierul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene. ”Vreau să vă sprijin cu toată fermitatea, indiferent de opțiunea politică, să găsim împreună soluții pentru a recupera întârzierile înCItește mai departe


CaravanaSMURD „Fii pregătit”, care instruiește populația în acordarea primului ajutor, ajunge și în județul Hunedoara

Caravana SMURD „Fii pregătit”,care instruiește populația pentru a face fațăsituațiilor de urgență,își continuă traseul și în 2018, pentru cel de-al treilea an consecutiv urmând să ajungă până la sfârșitul anului în 75 de localitățidin toată țara. Acesta este un proiect al Departamentului pentru Situații de Urgență, derulat deInspectoratul General pentru Situații de Urgență și susținut de Fundația pentru SMURD, cusprijinul Fundației Vodafone România. Investiția de până acum aFundaţiei Vodafone România se ridică la 400.000 de euro, dintr-un buget al proiectului de aproximativ 520.000 de euro. În perioada martie – iunieCItește mai departe


Mii de amenzi date de polițiștii rutieri

Peste 5.000 de sancţiuni contravenționale au fost aplicate  în primele două luni ale acestui an. Vizați au fost șoferii care au pus în pericol siguranța traficului rutier. Totodată, au fost reținute peste 300 de permise de conducere.   Potrivit statisticii întocmite de IPJ Hunedoara, în primele două luni ale acestui an, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice din judeţul Hunedoara, poliţiştii Serviciului Rutier Hunedoara au intensificat acţiunile vizând combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave. În urma controalelor în trafic, poliţiştii rutieri au aplicat 5.004 sancţiuni contravenţionale, cele mai multeCItește mai departe


Arestat pentru tâlhărie

Un recidivist este acuzat că a tâlhărit un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Petroșani, după ce i-a promis o damă de companie.   Totul s-a întâmplat spre sfârșitul lunii februarie a.c., când recidivistul a „agățat” un pensionar și i-a promis că-l duce la o tânără care practică prostituția. Individul l-a băgat pe bărbat într-o zonă retrasă și i-a pulverizat în față un spray iritant. „Poliţiştii petroşăneni au reuşit, în data de 01.03.2018, identificarea şi reţinerea unui bărbat în vârstă de 39 de ani, din Petroşani, cercetat subCItește mai departe


Zona D face ANGAJĂRI

ZONA D angajeaza personal TESA: -inginer compartiment tehnic -ingineri compartiment productie -assistant manager CV-urile se depun pe mail [email protected] . Relatii la telefon 0722793736 ,pana la data de 18.03.2018 intre orele 8 si 17. [slideshow_deploy id=’20328′]


Vânzările de autovehicule noi în România au crescut cu circa 22%, în ianuarie, față de anul trecut

Vânzările de autovehicule noi în România au crescut cu circa 22%, până la 9.056 de unităţi, în ianuarie, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, relevă datele publicate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA). Vânzările de autoturisme au însemnat 7.164 de unităţi (+20,5% faţă de ianuarie 2017), iar cele de vehicule comerciale 1.892 de unităţi (+27%). Potrivit statisticii APIA, vânzările sunt susţinute, în principal, de către persoanele juridice, care acoperă 76% din totalul achiziţiilor de autoturisme realizate în luna ianuarie. În intervalul de referinţă, numărul de autoturisme achiziţionate deCItește mai departe


Vodafone România trebuie să elimine din contracte mai multe clauze abuzive privind durata minimă a contractelor – Decizie definitivă a instanței

Printr-o decizie definitivă și irevocabilă, Curtea de Apel București a respins apelul înaintat de Vodafone România împotriva unei hotărâri a Tribunalului București (TB), care a decis, în noiembrie 2015, ca operatorul de telefonie mobilă să elimine mai multe clauze abuzive legate de despăgubirile pe care clienții trebuie să le achite companiei dacă reziliază contractele înainte de expirarea duratei minime a acestora. ​Într-o hotărâre similară, CAB a constatat în octombrie 2017 că RCS&RDS a inserat clauze abuzive în contractelor de abonament, faptă al cărei caracter contravențional a fost constatat de AutoritateaCItește mai departe


Aprecieri colegiale pentru salariații lunii februarie de la Apa Serv

În cursul zilei de vineri, 2 martie 2018, în cadrul unei ședințe extraordinare a Echipei de conducere a Apa Serv Valea Jiului și a șefilor de servicii, au fost prezentate rezultatele activității depuse de colectivul de salariați ai operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, în luna precedentă. Cu acest prilej, în urma analizei efectuate de conducerea executivă a societății, au fost nominalizați angajații lunii februarie de la societatea de apă din Petroșani. Aceștia sunt: Angela Sfetcu – economist în cadrul serviciului Financiar – Contabilitate Silvia Dinu –CItește mai departe


”Femeile dinastiei Romanov”, subiect de dezbatere la Biblioteca județeană, cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 8 martie 2018, ora 1330, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, sărbătorirea Zilei Internaționale a Femeii printr-o manifestare cultural-educativă cu tema „Femeile dinastiei Romanov”. Managerul Bibliotecii județene, Ioan Sebastian Bara apreciază că, în mod tradițional, acest gen de activități organizate de Bibliotecă sunt destinate în general publicului tânăr, elevilor de colegiu/liceu și gimnaziu. Acesta spune că interesul de care se bucură aceste manifestări este generat, în bună parte, de faptul că de foarte multe ori suntCItește mai departe


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 2 MARTIE, SISTĂRI DE APĂ LA PEȘTIȘU MARE

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: PEȘTIȘU  MARE DATA: 02.03.2018 INTERVAL ORAR: 10:15 – 15:00. STRĂZI AFECTATE: Principală  și Drumul Almașului. MOTIVUL: Eliminare avarie rețea, Peștișu Mare, nr. 65. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’36591′]  


Uniunea Europeană deschide o platformă specială de sprijin pentru regiunile miniere aflate în tranziție

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a participat, în acest zile, la Bruxelles, la lansarea oficială a ”Platformei pentru regiunile miniere aflate în tranziție”, o inițiativă a Comisiei Europene destinată în mod special celor 41 de regiuni miniere din statele europene. Peste 150 de persoane din 12 state care mai au în desfășurare activități miniere au participat la acest eveniment, în care pentru prima oară s-a vorbit în mod concret despre nevoia de sprijin în dezvoltarea acestor comunități. ”Prin lansarea acestei platforme dedicate în mod special regiunilor carbonifere, cum esteCItește mai departe


Universitățile membre ARUT, inițiatoare ale reformei învățământului superior tehnic

Membrii Alianței Române a Universităților Tehnice – ARUT, reprezentați prin conducerile universităților, s-au întâlnit în perioada 22-23 februarie 2018 în reuniune de lucru la Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB). Au participat, de asemenea, în calitate de invitați: Ministrul Educației Naționale – prof.dr.ing. Valentin Popa, Ministrul Cercetării şi Inovării – prof.dr.ing. NicoaleBurnete, Ministrul Energiei – prof.dr.ing. Anton Anton,președintele A.R.A.C.I.S – prof.dr.ing Iordan Petrescu,președintele  C.N.F.I.S. – prof.dr. Claudia Popescu și președinte ANC-prof.dr.ing. Tiberiu Dobrescu. Președinte ARUT, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel ȘERBAN – Rectorul Universității Politehnica Timișoara arară că, în acest an, se împlinesc 200 deCItește mai departe


Captările de apă din Valea Jiului supravegheate în permanență datorită gerului

Județul Hunedoara se află sub cod galben de frig, iar meteorologii transmit că se înregistrează temperaturi extrem de scăzute pentru această perioadă, motiv pentru care Apa Serv ia măsuri suplimentare pentru monitorizarea permanentă a situației. Operatorul de apă și canalizare al Văii Jiului, Apa Serv, și-a mobilizat toate efectivele așa încât, problemele care ar putea să apară datorită gerului să poată fi remediate din start. Captările de apă din Valea Jiului sunt cele care ar putea fi afectate în primul rând din cauza gerului astfel că, angajații Apa Serv ValeaCItește mai departe


Natalia Intotero: ”Trebuie să convingem 10 milioane de români de peste graniţă că România nu i-a uitat”

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a declarat joi că milioanele de români de peste graniţă trebuie convinşi că România nu i-a uitat. „În ţară se întâmplă lucruri bune care trebuie comunicate. Aşa cum am spus, trebuie să convingem 10 milioane de români de peste graniţă că România nu i-a uitat şi astfel să-i ajutăm să nu uite România şi trebuie să găsim căile prin care aceşti români să continue să fie conectaţi la realităţile noastre şi, mai ales, implicaţi în dezvoltarea societăţii româneşti”, a spus Intotero, potrivit unuiCItește mai departe


Județul Hunedoara lucrează la o strategie antidrog, antitutun și antialcool

Un Grup de lucru constituit în jurul Instituției Prefectului județului Huneodara lucrează, în prezent, la elaborarea primului studiu realizat în judeţul Hunedoara privind consumul de tutun, alcool şi droguri ilicite în rândul elevilor din învăţământul liceal şi profesional. Grupul judeţean de lucru pentru elaborarea Strategiei antidrog a judeţului Hunedoara s-a reunit în dimineaţa zilei de joi, 1 martie, în sala de videoconferinţă a Prefecturii judeţului Hunedoara pentru prezentarea Raportului de monitorizare a Planului de acţiune pe anul 2017 pentru implementarea Strategiei antidrog a judeţului Hunedoara 2014 – 2020 şi pentruCItește mai departe


”Lingurarul dintr-un lemn”, exponatul lunii martie la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 martie 2018, o nouă piesă în cadrul acţiunii intitulate „Exponatul lunii”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia. Exponatul lunii martie îl reprezintă un lingurar sau un „cuier cu linguri”, care face parte din patrimoniul Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie, secție a MCDR Deva. Piesa a fost realizată de cunoscutul meșter popular Constantin Perța (1938-2016), originar din satul Valea Mare (comuna Ceru Băcăinți, actualmente pe teritoriul județului Alba) și ale cărui lucrăriCItește mai departe


Pizza care aduce primăvara, exclusiv la Restaurantul Number One din Petrila

Apreciatul restaurant ”Number One” din Petrila a lansat astăzi un ”mărțișor culinar” deosebit, sub forma unui produs special, dedicat Primăverii. Este vorba despre ”Pizza Flower”, o pizza Number One în formă de floare cu 6 petale. Produsul este oferit clienților restaurantului și la un preț promoțional de numai 19,50 lei. Comenzile sunt preluate și la numerele de telefon: 0254550788 sau 0722514730. Oferta ”Pizza Flower” este disponbilă la Number One în perioada 1-10 martie 2018. Enjoy ! [slideshow_deploy id=’24093′]


Ministrul Sănătății: Pentru prima dată, în cazul chirurgiei, se va introduce un spor aferent orelor petrecute în sala de operație

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi, 1 martie, că, în cazul chirurgiei, pentru prima dată va fi introdus un spor pentru orele petrecute în sala de operaţie. „De exemplu, UPU avea sporuri de 100%, acum vor avea 85%, dar le va creşte baza. Reumatologia are 15%, chirurgia are 15%, dar, pentru prima dată, se va introduce un spor aferent orelor petrecute în sala de operaţie, ceea ce este foarte important, se introduc sporuri noi pe neurochirurgie, la cardiologie intervenţională. În general, aceste anexe au fost destul de bine primiteCItește mai departe