AVRAM IANCU S-A RETRAS DIN ULTRAMARATONUL DE LA POLUL NORD

Avram Iancu s-a retras din ultramaratonul de la Polul Nord, potrivit unui anunţ postat vineri pe pagina de Facebook a competiţiei 6633 Arctic Ultra, fără să fie precizate motivele abandonului. Retragerea a avut loc pe traseul dintre punctele de control 1 şi 2, menţionează sursa citată.

Bibliotecarul din Petroşani nu a postat încă o declaraţie prin care să arate care au fost motivele ce l-au determinat să ia o asemenea decizie.

În cursă au mai rămas trei români: Tiberiu Uşeriu, câştigătorul ultimelor două ediţii ale ultramaratonului, Polgar Levente, din Aiud, singurul sportiv cu dizabilităţi acceptat în concurs, şi Florentina Iofcea, o româncă stabilită în Canada.

Startul în ultramaratonul 6633 Arctic Ultra a fost dat joi seara în Eagle Plains (Canada), concurenţii trebuind să străbată cei 617 kilometri ai cursei în cel mult opt zile, la temperaturi care pot scădea până la minus 50 de grade Celsius. Finalul cursei este programat la Tuktoyaktuk.

Bibliotecarul Avram Iancu este cunoscut pentru performanţele prin care a traversat înot Canalul Mânecii, în august 2016, şi apoi întreg cursul Dunării unde a înotat 2.860 de kilometri, în vara anului trecut.

[slideshow_deploy id=’13837′]