Propunerile privind noua structură de conducere a PSD făcute de Liviu Dragnea, președintele partidului, au întrunit cea mai mare parte a votului delegaților care au fost prezenți la Congresul PSD din 10 martie de la București. Acesta a obținut, la rândul său, prin intermediul unui ”vot” informal, constituit din aplauzele participanților reconfirmarea în funcția de președinte al PSD. La lucrări au fost prezenţi peste 4.000 de delegaţi.
Premierul Viorica Dăncilă a devenit, în urma votului de sâmbătă, și preşedinte executiv al PSD, aceasta fiind votată de 2.880 de delegaţi. Pentru aceeaşi funcţie, Ecaterina Andronescu a obţinut 541 de voturi „pentru”, „împotrivă fiind înregistrate 3.278 de voturi”. Fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu a obţinut 292 ”pentru” şi 3.527 ”împotrivă”.
Marian Neacşu a obţinut funcţia de secretar general cu 3.063 de voturi pentru, împotrivă înregistrându-se 668 de voturi. Contracandidatul său, Codrin Ştefănescu a obţinut 668 de voturi „pentru” şi 3.063 de voturi împotrivă.
În cadrul Congresului extraordinar au fost validaţi și cei 16 vicepreşedinţii, câte doi, respectiv un băbat și o femeie, pentru fiecare din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României.
Astfel, pentru Regiunea Vest (constituită din județele Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş) au fost aleși: Natalia Intotero (PSD Hunedoara) şi Mihai Fifor (PSD Arad); pentru Regiunea Nord-Est (constituită din județele Bacău, Botoşani, Vaslui, Iaşi, Neamţ, Suceava): Doina Fedorovici (PSD Botoşani) şi Gabriel Vlase (PSD Bacău); pentru Regiunea Sud-Est (constituită din județele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea, Tulcea): Mirela Furtună (PSD Tulcea) şi Marian Oprişan (PSD Vrancea); pentru Regiunea Sud (constituită din județele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman): Carmen Dan – PSD Teleorman (pe locurile alocate femeilor) şi Adrian Ţuţuianu – PSD Dâmboviţa; pentru Regiunea Sud-Vest (constituită din județele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea): Lia Olguţa Vasilescu (PSD Dolj) şi Paul Stănescu (PSD Olt); pentru Regiunea Nord-Vest (constituită din județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj): Doina Pană (PSD Bistriţa-Năsăud) şi Gabriel Zetea (PSD Maramureş); pentru Regiunea Centru (constituită din județele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu): Roxana Mînzatu (PSD Braşov) şi Bogdan Trif (PSD Sibiu) și pentru Regiunea Bucureşti – Ilfov: Gabriela Firea (pe locurile alocate femeilor) şi Robert Negoiţă – PSD Sector 3 (pe locul alocat bărbaţilor).
PSD Huneodara a obținut, prin Natalia Intotero, una din funcțiile de vicepreședinte pentru Regiunea Vest, alegerea fiind salutată de cei aproape 100 de delegați ai PSD Hunedoara, participanți la Congresul PSD.
”Mă bucură și mă onorează deopotrivă încrederea acordată de colegii mei, care mi-au dat votul lor pentru funcția de vicepreședinte Regiunea Vest. De altfel, alegerea a 9 femei în conducerea PSD spune multe despre evoluția noastră.
Rolul nostru, al femeilor din PSD, dincolo de răspunderea publică și obligații, este să generăm echilibru. Implicarea noastră, a femeilor, înseamnă un plus de echilibru, mai multă creativitate, onestitate și o atitudine nonconflictuală orientată spre găsirea de soluții. Le doresc succes tuturor colegilor mei!”, a declarat deputatul Natalia Intotero, vicepreședinte al PSD și ministrul Românilor de Pretutindeni.