Ora Pământului și la Deva

 
Capitala județului participă, sâmbătă seara, la cel mai mare eveniment de mediu din istorie, alăturându-se astfel orașelor din întreaga lume care sting lumina, timp de 60 de minute, în scopul conștientizării impactului negativ pe care îl are asupra mediului consumul exagerat de resurse energetice.
„Sâmbătă, 24 martie 2018, între orele 20:30-21:30, în municipiul Deva se vor stinge luminile pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 (zona pietonală) și la sediile Primăriei și Consiliului Local Deva, Instituției Prefectului Județul Hunedoara, Consiliului Județean Hunedoara, Muzeului Civilizației Dacice și Romane, Teatrului de Artă, Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, precum și la toate cele 11 unități de învățământ din oraș”, spun reprezentanții Primăriei Deva.
„Ora Pământului” („Earth Hour”) se sărbătorește anual în toată lumea, în luna martie, la inițiativa World Wide Fund for Nature, și constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar.