Prin intermediul unei interpelări parlamentare adresate ministrului Muncii și Justiției Sociale, senatorul PSD de Hunedoara Cristian Resmeriță atrage atenția asupra situației cel puțin hilare în care se regăsesc câteva mii de pensionari, în mod special din Valea Jiului, care, deși au lucrat în condiții grele de muncă, în grupele I și II, au avut surpriza, după recalcularea pensiilor potrivit Legii 192/2015, care ar fi trebuit să le mărească considerabil valoarea pensiilor, că s-au trezit cu noi decizii în care le-au… scăzut sumele cuvenite la pensie.
Senatorul Cristian Resmeriță arată că, deși Legea 192/2015 a fost gândită să repare inechitățile între pensionarii mineri care au lucrat în grupele I ș II de muncă și care s-au pensionat înainte de 1 ianuarie 2011 și să continue practic ceea ce s-a început odată cu adoptarea Ordonanței 100/2008, blocată mai apoi de Guvernul Boc, în anul 2010. ”Legea 192/2015 ar fi trebuit să aducă sume în plus pentru pensionarii din grupele I și II de muncă, nu corecții negative !”, arată senatorul Resmeriță. Acesta mai arată că ”prin HG 291/2017, recalcularea pensiilor pentru beneficiarii Legii 192 a dus la o diminuare a dreptului la pensie, întrucât recalcularea s-a făcut prin asimilarea la stagiul de cotizare de 30 de ani, în baza unei alte legi nedrepte adoptate de Guvernul Boc în 2011 (legea 263) care a modificat nejustificat stagiul de cotizare de la 20 de ani la 30 de ani.”
Situația injustă a mai fost semnalată de Cristian Resmeriță, Guvernului României prin instrumentele parlamentare aflate la dispoziția sa, cât și prin discuții purtate cu liderii politici și cu membri ai Guvernului, după ce, în mod repetat, în cadrul întâlnirilor publice sau în audiențele de la Cabinetul Senatorial, pensionarii din Valea Jiului i-au solicitat să inervină în rezolvarea acestei probleme.
Interpelarea adresată, în acest scop, Liei Olguța Vasilescu este cea de-a patra de acest fel pe care actualul senator o adresează ministrului Muncii, referitoare la acest subiect, ce face referire la Legea 192/2015 pentru completarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii. Ultima oară, răspunsul primit în octombrie 2017 la un demers parlamentar similar, l-a nemulțumit pe senatorul Cristian Resmeriță, care a revenit la acest subiect, precizând că: ”mulți dintre pensionari nu mai au timp să aștepte, iar alții au plecat dintre noi, nefăcându-li-se dreptate. Legea 192/2015 ar fi trebuit să le aducă sume în plus pensionarilor din grupele I și II de muncă și nu corecții negative”.
Răspunsul vag, primit atunci din partea ministerului de resort preciza că ”elementul de divergență care a creat nemulțumiri îl constituie conținutul sintagmei “corespunzător fiecărei situații”, care face trimitere la stagiul complet de cotizare eșalonat din Anexa 5 la Legea 263/2010 și nu la cel utilizat inițial la determinarea punctajului mediu anual, care ar conduce la majorarea substanțială a cuantumului de pensie”.
Acum, senatorul Cristian Resmeriță cere un răspuns clar din partea ministrului Muncii pe acest subiect, arătând în demersul său parlamentar că prin aplicarea HG 291/2017 s-a creat o mare și incorectă discrepanță între drepturile de pensie ale pensionarilor care au lucrat în grupele I și II de muncă, înainte și, respectiv, după 2011. ”Doamnă ministru, vă rog să îmi spuneți dacă o să luați măsuri pentru revenirea la stagiul de cotizare de 20 de ani și aplicarea aceleiași formule de calcul a pensiei și pentru pensionarii ale căror drepturi la pensie au fost deschise înainte de 2011, care sunt acestea și la ce dată vor fi efectiv aplicate ?”, solicită, în interpelarea depusă la Senat, parlamentarul social-democrat.
Până la soluționarea politică sau administrativă a acestui diferend, individual sau prin intermediul unor asociații de profil, pensionarii din Valea Jiului au început să deschidă acțiuni individuale sau colective în instanță, pentru a-și cere drepturile cuvenite. Primele soluții pronunțate deja de instanțele de judecată, inclusiv în județul Hunedoara, le sunt favorabile acestora. Rămâne de văzut acum dacă Ministerul Muncii se va dovedi a fi, în cele din urmă și pentru pensionarii mineri ai Văii Jiului, și unul al… Justiției Sociale.