Fidelă unei tradiții ce durează deja de 20 de ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și-a invitat și în acest an prietenii pentru a celebra împreună Ziua Internațională a Francofoniei. Ca de obicei, evenimentul s-a bucurat de un public numeros format din tineri, elevi de la colegiile, liceele și școlile gimnaziale din Deva, dar a unor vechi prieteni ai bibliotecii.
”Anul acesta am marcat împlinirea a 48 de ani de când, la 20 martie 1970, la Niamey, capitala Nigerului, la inițiativa unor importanți șefi de stat în care limba franceză este limba de comunicare, a fost creată Organizația Internațională a Francofoniei. România, ca stat în care limba franceză este vorbită și înțeleasă de o mare parte a populației, a devenit membră cu drepturi depline a acestei organizații”, a declarat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene.
An de an, și în România, la 20 martie, instituțiile de cultură și de învățământ, de la teatre și școli, la muzee și instituții muzicale, organizează ample manifestări prin care se exprimă prețuirea și respectul față de tot ceea ce Franța și țările francofone au oferit omenirii. Chiar și în epoca actuală, epoca globalizării, a răspândirii și utilizării pe scară extrem de largă a limbii engleze, limba franceză rămâne ceea ce a fost dintotdeauna: o limbă iubită, studiată cu plăcere, o limbă a cărei frumusețe și bogăție nu încetează să-i fascineze pe tineri și vârstnici deopotrivă. Imaginea Franței în lume este percepută de mii de oameni ca fiind purtătoare a unor valori universale cu rădăcini în Epoca Luminilor și în principiile Revoluției Franceze.
Anul acesta, la Deva, Ziua Internațională a Francofoniei a fost marcată prin întâlnirea cu o celebră manifestare sportivă din Franța: Turul ciclist al Franței. Publicului prezent i s-a prezentat istoricul Turului Franței, cu inforrmații despre cei mai cunoscuți câștigători ai tricoului galben și, cel mai important, au fost prezentate cele mai cunoscute localități și regiuni prin care vor trece rutierii la ediția din anul 2018 a Turului Franței. ”Am pornit și noi, așa cum vor porni cicliștii, din fascinanta Bretagne, am ajuns la Chartres cu celebra mănăstire gotică, apoi la Arras (oraș înfrățit cu Deva), am trecut prin renumitele stațiuni montane din Alpi, am traversat minunata Provence și am ajuns la cetatea Carcassonne, apoi la mănăstirea Lourdes, cu Madona făcătoare de minuni, trecând prin Pirinei spre orașul Pau, locul de naștere al regelui Henric al IV-lea, turul imaginar terminându-se cu spectaculoasa intrare în Paris. A fost o atractivă călătorie imaginară prin Franța, s-a vorbit despre monumente și locuri demne de interes de pe traseul din acest an al Turului Franței”, explică Ioan Sebastian Bara.
Prezentarea a fost făcută de Denisa Toma, colaboratoare a Bibliotecii Județene, împreună cu Alin Bonța, un pasionat ciclist care a scris două extrem de interesante cărți despre călătoriile sale pe bicicletă în Munții Pirinei și în Corsica. El a oferit celor prezenți informații despre regulamentul Turului Franței și a prezentat un tricou galben autentic.
”Am dorit ca această călătorie, pe urmele Turului Franței, să le trezească interesul tinerilor, să-i facă să îndrăgească și să urmărească Turul Franței, dar să și încerce să afle cât mai multe despre locurile pitorești, celebre în lumea întreagă, pe unde trec acești sportivi excepționali. În final, așa cum ne-am obișnuit deja publicul, au fost adresate întrebări din tema prezentată, iar cei care au urmărit cu atenție și interes expunerea și au dat răspunsurile corecte au fost răsplătiți cu premii constând în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană”, a mai precizat managerul Bibliotecii județene, Ioan Sebastian Bara.