CNAS: Contractul-cadru pe anul 2018 va intra în vigoare de la 1 aprilie. A fost aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat noul contract cadru pentru asistenţă medicală. Acesta va intra în vigoare din data de 1 aprilie, după publicarea în Monitorul Oficial.
Potrivit unui comunicat al CNAS, faţă de Contractul-cadru pe anul 2017 – a cărui aplicabilitate a fost prelungită şi pentru trimestrul I al anului 2018 – noul act normativ cuprinde o serie de prevederi care vizează creşterea accesului persoanelor asigurate la medicamente şi servicii medicale, debirocratizarea şi transparentizarea activităţii furnizorilor de servicii medicale, dar şi disciplina contractuală a acestora.
Astfel, actul normativ prevede că, începând cu data de 1 iulie, asiguraţii vor putea obţine medicamentele cu şi fără contribuţie personală de la oricare farmacie din ţară aflată în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate.
CNAS precizează că actuala reglementare, conform căreia farmacia trebuie să fie în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate ca şi medicul prescriptor, va mai fi aplicată doar pentru medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat.
Similar, şi investigaţiile paraclinice recomandate de medicii aflaţi în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate vor putea fi efectuate de la 1 iulie la oricare furnizor de profil din ţară, indiferent cu ce casă de asigurări de sănătate se află acesta în relaţii contractuale.
”Pachetele de servicii medicale – minimal şi de bază – se reorganizează într-o modalitate schematică, sub forma unei structuri generale, în Hotărârea de Guvern, urmând ca detalierea serviciilor medicale acordate, a condiţiilor acordării şi a documentelor eliberate să fie stabilită prin normele metodologice de aplicare. În pachetul de servicii medicale de bază pentru asiguraţi se introduc noi servicii ce vor fi oferite de medicul de familie, cum ar fi eliberarea adeverinţei pentru încadrarea în muncă a persoanelor aflate în şomaj şi eliberarea fişei sintetice pentru copilul încadrat sau care urmează să fie încadrat în grad de handicap. De asemenea, se clarifică modul de acordare a altor servicii, cum ar fi administrarea de medicamente intramuscular, subcutanat, intradermic, intravenos sau perfuzabil”, susţine sursa citată.
Totodată, în ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice se introduc serviciile medicale în scop diagnostic – caz. Acestea sunt servicii de spitalizare de zi care se pot acorda în ambulatoriu, dar numai de furnizorii care îndeplinesc condiţii suplimentare de eligibilitate.
”Tot în ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, medicii care au obţinut competenţă/atestat de studii complementare pentru îngrijiri paliative, certificaţi de Ministerul Sănătăţii, şi care lucrează exclusiv în această activitate vor putea încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate pentru acordarea de astfel de îngrijiri în ambulatoriu. Se pot acorda până la patru consultaţii/trimestru/asigurat pentru îngrijiri paliative. Pentru accesul asiguraţilor la servicii medicale în cadrul cabinetului medical din asistenţa medicală primară şi la cabinetul din ambulatoriu pentru specialităţile clinice s-a precizat că programul de activitate de 35 de ore pe săptămână se asigură în minim 5 zile pe săptămână, iar programul de activitate pentru medicii dentişti cu integrare clinică a fost stabilit la 3 şi 1/2 ore pe zi (1/2 normă). Pacienţii cu diagnostic oncologic confirmat, aflaţi în Programul naţional de oncologie, se vor putea prezenta fără bilet de internare pentru spitalizarea continuă”, mai arată CNAS.
De asemenea, asiguraţii vor putea transmite casei de asigurări de sănătate şi prin poştă documentele necesare pentru aprobarea unui dispozitiv medical.
”Pentru debirocratizarea activităţii furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, în proiectul noului Contract-cadru unele obligaţii contractuale sunt eliminate sau revizuite, iar procesul de contractare este simplificat prin eliminarea unora din documentele solicitate în prezent şi trecerea la transmiterea documentelor numai în format electronic”, precizează sursa citată.
Totodată, se prevede obligaţia existenţei semnăturii electronice extinse/calificate pentru toţi medicii care furnizează servicii în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate. Pentru medicii care îşi desfăşoară activitatea în unităţi sanitare în contract cu o casă de asigurări de sănătate s-a introdus o normă tranzitorie, aceştia având obligaţia să deţină semnătura respectivă până cel târziu la 30 aprilie 2018.
”Medicii prescriptori vor avea obligaţia generală să respecte protocoalele terapeutice de prescriere a medicamentelor. Pentru medicamentele care necesită prescriere pe bază de protocol terapeutic, dar acesta nu a fost aprobat prin Ordin al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS, până la elaborarea şi aprobarea protocolului în condiţiile legii, prescrierea se face cu respectarea indicaţiilor, dozelor şi contraindicaţiilor din rezumatul caracteristicilor produsului (RCP), în limita competenţei medicului prescriptor. Începând cu 1 iulie 2018, medicii prescriptori vor trebui să respecte avertizările Sistemului Informatic al Prescripţiei Electronice (SIPE), precum şi informaţiile puse la dispoziţie pe pagina web a CNAS referitoare la faptul că medicamentul respectiv se prescrie cu respectarea protocoalelor terapeutice sau, după caz, că este un produs biologic”, explică CNAS.
Totodată, au fost revizuite sancţiunile aplicabile furnizorilor, în sensul diminuării/extinderii gradualităţii, pentru o mai bună corelare cu gravitatea neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, şi s-au introdus şi sancţiuni noi. Astfel, spitalul care nu eliberează prescripţia medicală necesară la externarea asiguratului va fi sancţionat cu reţinerea sumei de 200 de lei pentru fiecare caz externat la care s-a constatat nerespectarea obligaţiei. O sancţiune similară se aplică şi în cazul furnizorilor din asistenţă medicală ambulatorie pentru specialităţi clinice, inclusiv celor de medicină fizică şi de reabilitare.
De asemenea, CNAS afirmă că s-a modificat şi modul de recuperare a sumelor imputate furnizorilor de servicii medicale, în sensul că aceasta se va face prin plată directă sau prin executare silită.
Prin noul Contract-cadru se introduc tarife unitare pentru consultaţiile de urgenţă la domiciliu şi activităţile de transport sanitar neasistat, iar pentru furnizorii de servicii de îngrijiri medicale şi/sau paliative la domiciliu se introduce valoarea de contract.
Modul de derulare a activităţii furnizorilor de îngrijiri medicale şi/sau paliative la domiciliu în relaţie contractuală cu CAS a fost revizuit, introducându-se o serie de condiţii suplimentare de calitate şi de transparenţă, dar şi dispoziţii tranzitorii vizând adaptarea la noile condiţii.
Spre exemplu, aceşti furnizori vor avea obligaţia de a transmite zilnic caselor de asigurări de sănătate contravaloarea serviciilor de îngrijiri efectuate în ziua anterioară, în relaţie contractuală cu acestea.
Totodată, pentru furnizorii de dispozitive medicale, casele de asigurări de sănătate vor avea obligaţia de a publica pe pagina web proprie sumele decontate lunar, pe categorii şi tipuri de dispozitive.
Pentru medicii de familie, s-a reglementat dreptul la vacanţă anuală, iar pentru medicii nou-veniţi într-o localitate va fi dublată perioada de susţinere din partea casei de asigurări de sănătate, până la constituirea listei minime de pacienţi – de la 6 la 12 luni.
economica.net
[slideshow_deploy id=’20328′]