Weekend fără fotbal în Hunedoara, datorită condițiilor meteorologice deosebite
Terenurile de fotbal impracticabile din județul Hunedoara, datorită condițiilor meteorologice deosebite din ultima perioadă, cererile de amânare a etapei venite din partea cluburilor sportive din județ, au necesitat luarea măsurilor de urgență din partea Asociației Județene de Fotbal (AJF) Hunedoara.
Comitetul de urgenţă al AJF Hunedoara, întrunit statutar conform articolului 43 din Statutul AJF Hunedoara, în data de 22.03.2018, a luat următoarele hotărâri:
- S-a hotărât amânarea etapei numărul 19 a campionatului judeţean Liga IV (seniori şi juniori) care trebuia să se desfăşoare în data de 24 -25.03.2018, pentru data de 02.05.2018;
-
S-a hotarât amânarea etapelor din campionatele de juniori C,D şi E Valea Jiului;
-
S-a hotarât amânarea jocurilor de juniori C, D, E Valea Mureşului acolo unde terenurile sunt impracticabile;
-
S-a hotarât amânarea jocului AS Foresta Lunca – AS Unirea General Berthelot care trebuia să se desfăşoare în data de 25.03.2018, pentru data de 07.04.2018 ora 11,00.
Vremea rea a amânat deja două etape din Liga a IV -a hunedoreană, prima fiind cea cu numărul 16, iar acum, cea cu numărul 19. Va fi destul de dificil de recuperat, având în vedere că etapele intermediare se desfășoară în zile de miercuri ale săptămânii.
[slideshow_deploy id=’13835′]