Consiliul Local al Orașului Petrila a aprobat realizarea unui monument dedicat aniversării centenarului nașterii scriitorului I. D. Sîrbu și marcării a 80 de ani de la nașterea Coloanei Infinitului, opera cunoscutului sculptor Constantin Brâncuși.

Proiectul inițiat de Vasile Jurca, primarul orașului Petrila, a fost supus dezbaterii publice până la data de 30 martie 2018 și ar urma să fie reprezinte un grup statuar cu tema ”Ion D. Sîrbu, ucenic la Brâncuși”, realizat de sculptorul Darius Hulea.

Proiectul de monument este propus de Asociația ”Condiția Română” și ar urma să fie amplasat în zona intersecției străzilor Republicii și Minei, iar lucrarea artistică va deschide, din punct de vedere arhitectonic, perspectiva către Mina Petrila, loc care, în viitorul apropiat ca căpăta un puternic caracter cultural, muzeistic, turistic și administrativ, se arată în expunerea de motive a primarului Vasile Jurca.

Ambele personalități sunt legate instituțional de orașul Petrila, prin Casa Memorială I. D. Sîrbu și Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși”. Există o legătură mai puțin știută care, prin ironia sorții și a istoriei, a făcut din Ion D. Sîrbu un fel de coautor al operei maestrului Brâncuși, arată Ion Barbu.

Ion D. Sîrbu și Coloana Infinită

„Prin 1937, foștii colegi de ucenicie mi-au propus să lucrez cu ei, în acord, la o muncă specială. De după-masă. Era vorba de niște forme trapezoidale, mai mari, mai mici, ieșeau de la turnătorie, trebuiau curățite lună de praful și sârmele de după turnare.

D-l magazioner Lampe era foarte zgârcit cu periile de sârmă. Frecam, frecam, ne ieșeau ochii frecând. Din când în când venea însuși directorul, ing.-şef al Atelierului, domnul Georgescu-Gorjan, însoțit de un fel de popă, mic, bărbos și repezit (Constantin Brâncuși – nn.). Să nu rămână fir de praf – ziceau ei – figurile acestea intră la zincografie, vor fi acoperite cu un strat subțire de alamă. Îmi părea rău că mă angajasem la această corvoadă, aveam degetele toate sângerate și trapezele nu se mai terminau. A fost un chin – acel popă mic și rău ne controla des, ne injura răpezit, el una știa: suprafețele sa fie curate, lise, fără fir de praf.

Mai târziu, în război, având eu o febră mare, după un tifos exantematic, tot asta visam: că sosesc suprafețele de la turnătorie, vine popa ăla afurisit, trebuie sa frecăm, să tot frecăm sa nu rămâie niciun fir de praf undeva. Lucram afară sub un șopron, eram bine plătiți, dar vara aceea mi s-a părut a fi una de pedeapsă, corvoadă nesfârșită. Prin 1966, a trebuit să conduc un grup de oameni de teatru din R.D.G., la Târgu-Jiu. Să le arăt complexul.

Nu riscam să mă fac de râs, m-am pregătit, teoretic, cât se poate de bine. Știam multe despre Brâncuși, terminasem o facultate de Filosofie (cu Blaga), cred că eram suficient de instruit să nu mă fac de râs.

Am început cu Masa Tăcerii, cu Poarta Sărutului. Când am ajuns sub Coloana Infinită – deodată mi s-a făcut rău. Brusc mi-am dat seama ca acele suprafețe trapezoidale pentru care mi-am sângerat eu mâinile in vara lui 1937 (ultima mea vacanță), care îmi reveneau în halucinațiile mele de febră, nu erau decât segmente din Coloana Infinită.

Dar eu nu știam, nu aveam de unde să știu pentru ce îmi zdreleam eu degetele, ca un prost…” ( I. D. Sîrbu – Autobiografie, „Caiet jurnal”, mai – iulie 1989, manuscris)

[slideshow_deploy id=’27126′]