ISJ și DGA, parteneri pentru educarea elevilor privind reacția la corupție
„Și tu poți lupta împotriva corupției! TU poți face diferența!” Acesta este mesajul transmis în cadrul activităților de educație anticorupție organizate la nivelul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.).
În acest sens, Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Hunedoara a încheiat un protocol de colaborare cu Inspectoratul Şcolar Județean Hunedoara, în baza căruia, în perioada martie – decembrie a.c., vor avea loc sesiuni de informare anticorupție cu elevii claselor a XI-a şi a XII-a din cadrul liceelor de pe raza judeţului Hunedoara. Prima sesiune de informare a avut loc astăzi, 27 martie, la sediul Inspectoratului Şcolar Hunedoara, sala „Spiru Haret”, activitate la care au participat 250 de elevi din cadrul a 8 unități de învățământ din Deva.
Sesiunea de informare a avut un caracter informativ, lucrătorii D.G.A. – S.J.A. Hunedoara prezentându-le elevilor informații ce cuprind competențele unității noastre, drepturile, libertățile și obligațiile ce le revin elevilor în calitate de cetățeni în relația cu angajații M.A.I., infracțiunile de corupție și cele asimilate acestora, modul de acțiune în situația în care sunt implicați sau iau la cunoștință despre săvârșirea unor fapte de corupție, modalitățile de sesizare, consecințele și costurile corupției, precum și cazuri de corupție instrumentate de D.G.A.. Totodată, elevilor le-au fost înmânate pliante cu mesaje preventive anticorupţie iar, la sediul unităţilor de învăţământ din judeţ, vor fi expuse afişe cu mesajul „Generaţia Anticorupţie”, editate în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Hunedoara.
Potrivit inspectorului școlar general prof. dr. Maria Ștefănie, activitatea a avut ca scop educarea și formarea atitudinii anticorupție, precum și creșterea gradului de informare a tinerilor cu privire la comportamentul ce trebuie adoptat în relaţia cu personalul M.A.I., reacţia la corupţie şi modul de sesizare a faptelor de corupție.
La evenimentul de astăzi, de la sedul ISJ Hunedoara, a participat și Fabius Tiberiu Kiszely – prefectul judeţului Hunedoara. ”Scopul evenimentului organizat astăzi de către DGA și ISJ Hunedoara a fost acela de a fost promovarea în mediul preuniversitar integritatea, etica, deontologia profesională a cadrelor MAI, dar și al conștientizării consecințelor implicării în acte de corupție”, a declarat prefectul Tiberiu Fabius Kiszely.
[slideshow_deploy id=’19661′]