Vă mai aduceți aminte de Patrula Școlară de Circulație, formată din elevii de la școlile gimnaziale care asigurau disciplina utilizării trecerilor de pietoni din prejma școlilor ?
Ei bine, aceasta a fost reînființată la Petroșani, grație unui fericit parteneriat încheiat între Clubul Copiilor și Elevilor din Petroșani (director prof. Cosmin Kiss) și Școala gimnazială nr. 7 Petroșani (director prof. Vasile Pop). Grație celor doi devotați dascăli, î cadrul Programului Național Săptămâna ”Școala Altfel” derulat sub coordonarea Clubului Copiilor din Petroșani, prof. Kiss Cosmin, ”Patrula Școlară” constituită din elevii de la Școala Gimnazial Nr. 7 Petroșani, în cartierul Aeroport, în zona trecerii de pietoni din prejma școlii, unde au prezentat ”pe viu” regulile de circulație elevilor și s-au asigurat că aceștia părăsesc perimetrul școlar în deplină siguranță.
O acțiune utilă și absolut necesară, pentru care organizatorii merită din plin aprecierile noastre.