Viorel Pascu revine în Consiliul local de la Petroșani
Componența Consiliului local al municipiului Petroșani s-a modificat astăzi, după ce legislativul municipal a luat act de demisia consilierului social-democrat Costel Postolache. Acesta a renunțat la funcția de consilier local având în vedere că este angajat într-un contract de muncă în străinătate care nu-i mai permite să fie prezent, potrivit legii, la ședințele Consiliului local.
Locul acestuia în echipa consilierilor PSD din Consiliul local Petroșani a fost luată de inginerul Viorel Pascu. În prezent pensionar, Viorel Pascu este cunoscut pentru activitatea sa în cadrul Asociației Seniorilor din Valea Jiului 2016 dar mai ales pentru activitățile sale sociale și civice. Viorel Pascu a mai făcut parte din componența Consiliului local Petroșani, în legislatura precedentă, fiind de altfel unul dintre cei mai activi membri ai Consiliului.
De numele său său se leagă și o serie de inițiative cetățenești, cea mai cunoscută fiind acțiunea în justiție împotriva Regionalei CFR Timișoara, căreia Pascu i-a solicitat, prin intermediul justiției, reluarea lucrprilor de reabilitare a Stației CFR din Petroșani, acțiunea sa fiind încununată de succes.
Viorel Pascu a depus astăzi, în ședința Consiliului local Petroșani, jurământul de învestitură în funcția de consilier. ”Încărcat de emoție și cu responsabilitatea onoarei de a fi consilier local, am depus JURĂMÂNTUL. Ancorat cu sufletul în Societatea Civilă a municipiului Petroșani și a Văii Jiului, voi continua mai departe, prin demersurile mele, a respecta acest Municipiu, Valea Jiului și cetățenii acesteia. Așa să-mi ajute Dumnezeu! Vă doresc Sărbători Fericite în sănătate și liniște!”, a declarat consilierul lcoal PSD, Viorel Pascu.
[slideshow_deploy id=’24093′]