Iubitorii de alergare sunt invitați la Semimaratonul Cetăților din Țara Hațegului

Pe 29 aprilie 2018, la ora 10.00, se va da startul ediției cu numărul IV a celui mai important eveniment sportiv organizat de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc cu statut Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București, la inițiativa Voluntarilor pentru Geoparc. Dacă în anii precedenți acest eveniment s-a rezumat la o competiție de cros menită să promoveze Cetatea Regală a Hațegului, începând cu această ediție, iubitorii de alergare sunt invitați la Geopark Challenge – Semimaratonul Cetăților din Țara Hațegului. Astfel, de anul ac

esta, competiției de cros i se adaugă una de semimaraton și o alta de ștafetă.

Creșterea în amploare și în importanță a acestui eveniment se datorează interesului crescut atât din partea participanților cât și a autorităților locale în promovarea obiectivelor de pe teritoriul Geoparcului. Participanții vor avea în acest fel posibilitatea să descopere în alergare, în fiecare an, noi trasee care leagă obiective istorice, naturale și culturale de pe teritoriul unicului geoparc UNESCO din România. Traseul ediției din acest an reprezintă o invitație la descoperirea monumentelor culturale și naturale din orașul Hațeg, din comuna Sîntămăria Orlea și din comuna Sălașu de Sus.

Traseul semimaratonului va avea o lungime de 23,49 km cu punctul de start în orașul Hațeg și cu cel de sosire la Cetatea Mălăiești, comuna Sălașu de Sus. Și proba de ștafetă va avea punctul de plecare în orașul Hațeg, cu punctul de schimbare a ștafetei, după parcurgerea unei distanțe de 11,75 km, în satul Bărăștii Hațegului, comuna Sîntămăria Orlea și sosirea la Cetatea Mălăiești, după parcurgerea unei alte distanțe de 11,75 km. Competiția destinată crosului, în lungime totală de 3,4 km, își schimbă din acest an traseul, având punctul de plecare lângă Primăria comunei Sălașul de Sus și finish-ul tot la Cetatea Mălăiești.

Geopark Challenge – Semimaratonul Cetăților din Țara Hațegului se adresează tuturot iubitorilor de alergare care au cel puțin 18 ani împliniți, inclusiv în ziua evenimentului. Participanții se pot înscrie în concurs alegând una dintre probe și categoria, astfel: Semimaraton – categoria masculin sau feminin la una dintre grupele de vârstă 18 – 34 de ani; 35 – 44 de ani; 45 – 54 de ani sau peste 55 de ani. Proba de ștafetă se va desfășura în echipe de câte doi participanți, în regim open, fiind acceptate ștafete masculine, feminine sau mixte. Proba de cros se va desfășura de asemenea în regim open, pe două categorii: masculin și feminin. Câștigătorii locurilor I, II și III de la fiecare categorie vor fi premiați, iar toți participanții care trec linia de finish vor fi recompensați cu diplome și medalii.

Detalii privind competiția, regulamentul, formularul de înregistrare și plată online sunt disponibile pe site-ul https://geoparkchallenge.ro, dar și pe pagina de facebook Geopark Challenge – Semimaratonul cetăților din Țara Hațegului.

Evenimentul este organizat de Voluntarii pentru Geoparc, susținuți de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc cu statut Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București și de Asociaţia Drag de Haţeg, în parteneriat cu Asociația Wild Roots, Asociația Intercomunală Țara Hațegului, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Destinația de Ecoturism Țara Hațegului – Retezat, Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală, cu sprijinul Primăriei orașului Hațeg, Primăriei comunei Sălașu de Sus și Primăriei comunei Sîntămăria Orlea. Sponsorii principali ai evenimentului sunt Rolux s.r.l., Adaconi s.r.l. şi Geraico Prodcom s.r.l. .

[slideshow_deploy id=’36591′]