Păstrătorii tradițiilor dau startul nedeilor momârlănești din satele Petroșaniului
Pentru că, înainte de toate, vestea învierii lui Hristos este prilej de mare bucurie pentru întreaga lume creștină, momârlanii din Valea Jiului, ca vrednici dreptcredincioși, îmbracă imediat după Paște straiele cele de sărbătoare și, alături de familie, neamuri, prieteni și săteni, se așează la praznicul nedeilor ce prind viață în mai toate așezările sătești ale Văii.
La Petroșani, primii creștini ce se reunesc la nedeie sunt cei din Dâlja Mică și din Sălătruc (în comunitatea de romi), unde nedeile, organizate aici de oameni destoinici coordonați de păstrătorii de tradiții Victor Dăroni și Nicolae Staic (din Dâlja Mică), Orian Comenescu și Daniel Lingurar (din Sălătruc) se vor desfășura în prima zi a Săptămânii Luminate. Astfel, luni, 9 aprilie, în a doua zi de Paște, la bisericile din Dâlja Mică (de la ora 12,30) și Sălătruc (de la ora 13,00) încep nedeile tradiționale ale momârlanilor din jurul Petroșaniului.
Acestea vor continua marți, 10 aprilie 2018, în comunitățile momârlănești de pe Maleia (de la ora 12,30) și Aeroport (de la ora 13,00), aceste nedei fiind coordonate de momârlanii de pe Maleia Petru Șotângă și Ioan Burdea, respectiv de momârlanii Costel Napa și Ioan Mucenic din zona Aeroportului.
Momârlanii de pe Sălătruc (coordonați de Ion Olar Mălinesc și Dumitru Blaj) se vor ântâlni la nedeie pe 15 aprilie 2018, de la ora 13,00 iar cei de pe Slătinioara (coordonați de Petru Gălățan și Filimon Vreja) vor încheia suita nedeilor tradiționale ale momârlanilor din Petroșani, ci traționala nedeie de Sânpetru, care va avea loc aici pe 29 iunie 2018 de la ora 12,00.
Pentru ca nedeile momârlanilor din Petroșan să se bucurie de toate cele necesare unei organizări fără cusur, pe lângă efortul păstrătorilor de tradiție, și în acest an autoritățile locale au decis să contribuie, inclusiv financiar, la organizarea acestor frumoase evenimente. ”Nedeile sunt sărbători tradiționale ale momârlanilor și fac parte din zestrea culturală a comunității noastre. Ele au loc, după cum se știe, în comunitățile de momârlani, imediat după Paște și reunesc laolaltă întreaga comunitate creștină. De aceea, am propus Consiliului local să sprijinim organizarea acestor frumoase tradiții locale, la care am avut bucuria, an de an, să particip și eu alături de foarte mulți cetățeni care apreciază la adevărata valoare aceste tradiții de secole ale momârlanilor noștri”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
[slideshow_deploy id=’27126′]