Trei ani cu suspendare pentru că şi-a atacat rivalul

Individul a înjunghiat un tânăr din Petrila, în urmă cu exact un an de zile, în Stațiunea Parâng. Totul a pornit de la o criză de gelozie. Procurorii au încercat în zadar să obțină o condamnare cu executare.

Autorul atacului cu armă albă este din Sibiu și a fost acuzat de tentativă de omor. Emilian Ioan Cherciu se afla cu un grup de prieteni la o cabană din Parâng, iar petrileanul a mers la aceeaşi cabană pentru a-și recupera prietena. Fata s-a opus și imediat s-a iscat scandalul, iar Cherciu a scos un cuțit și l-a înjunghiat în abdomen pe petrilean. Tânărul a încercat să se salveze. A urcat la volanul maşinii şi a mers la spital, unde a fost operat de urgenţă, rana pe care o suferise putând să-i pună viaţa în pericol. La judecata pe fond, Tribunalul Hunedoara la condamnat pe agresor la trei ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere tot de trei ani. Procurorii au făcut apel și au încercat să convingă instanța că pedeapsa este prea mică în raport cu fapta comisă. Curtea de Apel a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, soluția fiind definitivă. Emilian Ioan Cherciu a mai avut probleme cu legea și a fusese eliberat nu cu mult timp înainte de incident.

[slideshow_deploy id=’19661′]