Peste numai o săptămână, mai exact vineri, 20 aprilie 2018 municipiul Vulcan este gazda unei noi ediții a unui apreciat eveniment artistic. Intitulat ”Fii star în țara ta !”, proiectul cultural-artistic inițiat de familia Cătălin și Antonela Țugulea a ajuns deja la ediția cu numărul cinci.
An după an, festivalul și-a câștigat o binemeritată reputație, fiind din ce în ce mai mult căutat de tineri talentați nu doar din regiunea Văii Jiului, ci și din diverse alte regiuni ale țării. Așa se face că acum, în fața debutului ediției a V-a, Festivalul-concurs ”Fii star în țara ta !” este unul de interes național. ”Avem 220 de concurenți din mai multe regiuni ale țării și am mai primit solicitări de înscriere și în aceste zile, pe care însă nu le mai putem accepta după ce termenul limită destinat înscrierilor a expirat, având în vedere că deja au fost comandate trofeele care vor reveni fiecăruia dintre cei înscriși în această competiție atistică”, spune Cătălin Țugulea, directorul Festivalului de la Vulcan.
Concurenții se vor întrece, preț de două zile, în 20-21 aprilie, în sala IMAX din Vulcan (fosta sală de spectacol a Clubului Sindicatelor) pe mai multe secțiuni, după cum urmează: muzică populară, muzică ușoară, muzică folk, muzică instrumentală, duete, ansambluri vocale, ansambluri folclorice și de dans modern, diverse (magie, teatru, beet-box), fiecare competitor având șansa de a-și adjudeca unul din trofeele secțiunii sau chiar Marele Trofeu al Festivalului. ”În acest an, am instituit și un Premiu Special, în memoria micuței artiste gorjene Ana Maria Ghiorghițoaia, care a trecut în neființă zilele acestea, în mod fulgerător. Era înscrisă în concurs și, din corespondența pe care am avut-o, știu că aștepta cu mare bucurie să fie prezentă la Vulcan și anul acesta. Sntem întristați de plecarea ei prematură și am dorit să-i aducem, prin instituirea acestui Premiu Special, un omagiu”, spune Cătălin Țugulea.
Prestația în concurs a tuturor competitorilor va fi evaluată de un juriu competent, din componența căruia fac parte, printre alții, solista de muzică populară Anamaria German (realizator de emisiuni la Orizont TV), profesorul Tiberiu Coconeț (președintele Asociației Lirica din Petroșani) sau Costel Șerban (proprietar al unui studio de înregistări muzicale din Valea Jiului).
Pentru buna organizare a ediției a V-a a festivalului ”Fii star în țara ta !”, alături de familia Cătălin și Antonela Țugulea și-au adus aportul Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan, Asociația de Calificare Profesională și Sprijin Social din Valea Jiului (președinte dr. Romeo Călin) și Asociația Comitetul de Inițiativă Valea Jiului (președinte col. (r) Constantin Fulga).
Festivalul ”Fii star în țara ta” va debuta vineri, 20 aprilie 2018, cu tradiționala paradă a tuturor concurenților, care va porni în jurul orei 12,00 din fața Restaurantului ”La Țugu” din municipiul Vulcan și va urma traseul Bulevardul Mihai Viteazu – Piața Centrală – Strada Nicolae Titulescu – Sala de spectacol IMAX. ”Va fi o frumoasă paradă la care îi așteptăm alături de noi pe toți ce care vor să participe sau să-i aplaude și să-i încurajeze pe acești tineri talentați care transformă Vulcanul, pentru trei zile, în Capitala muzicii și talentului”, a mai adăugat Cătălin Țugulea.
Spectacolele din cadrul festivalului concurs ”Fii star în țara ta” vor avea loc după următorul program: vineri, 20 aprilie – de la ora 14,00; sâmbătă, 21 aprilie – de la ora 10,00 iar duminică, 22 aprilie – Gala laureaților, de la ora 12,00. Participarea publicului la toate cele trei zile de concerte este gratuită și binevenită.