Banii europeni au condus la creșterea calității serviciilor oferite de Apa Serv Valea Jiului

După mai bine de 100 de ani de la debutul sistemului public de alimentare cu apă potabilă a locuințelor din Valea Jiului și la mai bine de o jumătate de secol de când a fost realizată prima rețea de apă și canalizare la nivelul celor 7 localități din Valea Jiului, patina timpului și-a pus, firesc, amprenta pe aceste rețele. Desele avarii, unele greu de gestionat, din primii ani de dinainte și de după 1989, au condus la întreruperea furnizării apei potabile, iar cei mai în vârstă își aduc încă aminte de perioada în care apa era furnizată doar 2-4 ore pe zi.

Astăzi, acele vremuri par doar… povestiri istorice. Pentru a ajunge însă la posibilitatea de a putea furniza servicii de alimentare cu apă și canalizare în regim non-stop, a fost nevoie de multă muncă și de foarte mulți bani. Unul dintre oamenii care, fie de pe poziția de vicepreședinte al Consiliului județean Hunedoara, fie, mai apoi, de pe funcția de director general la Apa Serv Valea Jiului, a avut ca responsabilitate modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare din Valea Jiului a fost Costel Avram.

Acesta își aduce aminte că, în cei 23 de ani de la înființarea operatorului regional de apă de la Petroșani, obiectivul principal al Apa Serv a fost acela de a aduce serviciile de alimentare cu apă potabilă, dar și cele de canalizare, la standardele unor servicii de calitate, impuse atât de stricta necesitate, cât și de noua condiție privind alinierea acestor tipuri de servicii de utilitate publică la standardele europene în materie. ”Pentru realizarea acestui deziderat, am avut nevoie, înainte de toate, de bani. Am fi vrut să putem face toate aceste investiții necesare petru modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare din regiunea Văii Jiului, cu forțe financiare proprii. Calculele făcute ne-au arătat, la o analiză sumară, că am fi avut nevoie de încă 100 de ani pentru a finaliza toate obiectivele necesare asigurării unor servicii de înaltă calitate. Am ales însă o altă cale, pentru a face ceea ce trebuie făcut din acest punct de vedere. Am decis să obținem finanțări nerambursabile pe programele europene disponibile acestui tip de investiții. Am format o echipă de oameni profesioniști, pregătiți să facă acest lucru, am făcut deseori pionierat pe accesarea unor programe europene și, în timp, am devenit unul dintre operatorii cu o experiență bogată și recunoscută în promovarea și implementarea unor ambițioase proiecte de investiții, care au transformat Apa Serv Valea Jiului într-un operator de servicii model, la nivel național și char european”, spune Costel Avram, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.

Pe diferite programe de finanțare europeană, au fost atrase importante sume de bani prin credite BERD sau Fonduri PHARE, oferite de UE în perioada de preaderare a României la spațiul comunitar european, care au avut efecte benefice în activitatea operatorului de apă și canalizare din Valea Jiului. Astfel, peste 44 de milioane de dolari au fost plasați în investițiile derulare de Apa Serv prin intermediul Programului Regional de apă și mediu din Valea Jiului.

Mai apoi, după aderarea la UE, în ultimii 10 ani au fost atrași de către Apa Serv, bani europeni, guvernamentali și regionali în valoare totală de peste 150 de milioane de euro, prin cele două mari programe europene, respectiv POS Mediu 2007-2013 și POIM 2014-2020.

”Începând din anul 2009 și până în prezent, Apa Serv a implementat deja o serie proiecte de investiții majore prin Programul ISPA 2009 (finalizat la termen), Programul POS Mediu 2007-2013 (finalizat în 2015, la termen, fără fazări). Totodată, Apa Serv Valea Jiului este beneficiar al primului contract de finanțare pe POIM 2014-2020 în România, aprobat deja de către Comisia Europeană, contract în cadrul căruia vom începe, în scurt timp, investiții în modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare din Valea Jiului, investiții estimate la circa 90 de milioane de euro”, explică directorul general al Apa Serv, Costel Avram.

Numai pentru acest din urmă contract de finanțare europeană, primul semnat pe POIM de Ministerul Fondurilor Europene și aprobat la Comisia Europeană de la Bruxelles, Apa Serv Valea Jiului va beneficia de investiții  pentru modernizarea infrastructurii de apă și canalizare din toate localitățile Văii Jiului, investiții în valoare totală de 323.748.755 de lei. Vorbim practic de cel mai mare contract de investiții publice din fonduri europene care a fost accesat vreodată în Valea Jiului. Lucrările vor începe în scurt timp și vor ajuta la reabilitarea și modernizarea rețelelor publice de apă și canalizare din toată Valea Jiului, dar și la modernizarea unor stații de captare și tratare a apei și la alte obiective de interes prin care calitatea serviciilor oferite de Apa Serv va crește simțitor”, mai spune Costel Avram.

Chiar și după finalizarea acestui nou program de finanțare, necesarul de investiții pentru acoperirea tuturor nevoilor Văii Jiului în ceea ce privește acest important serviciu de utilitate publică, nu va fi încă acoperit sută la sută. Dar, în mod evident, ele vor ajuta ca Apa Serv să poată furniza abonaților săi, apă de cea mai bună calitate, 24 de ore din 24, și servicii de canalizare conforme normativelor de mediu europene.

[slideshow_deploy id=’20328′]