Câte zile libere vor avea salariații în luna mai. Bugetarii, în minivacanță de Ziua Muncii
În luna mai a anului 2018, salariații se vor bucura de trei zile libere. Este vorba de 1 mai, zi în care se sărbătorește Ziua Muncii, care va pica într-o zi de marți, iar 27 și 28 mai, prima și a doua zi de Rusalii, care vor pica duminică, respectiv luni.
Astfel, în luna mai, salariații cu program de lucru normal vor beneficia de două zile libere, în condițiile în care una din cele trei zile nelucrătoare cade într-o zi de duminică, zi deja liberă pentru acești angajați.
Pentru bugetari, Guvernul a declarat ziua de 30 aprilie zi liberă, pentru a face legătura între weekend și Ziua Muncii. Același lucru s-ar putea întâmpla și în mediul privat (dacă angajatorul decide să dea liber sau dacă salariații își iau concediu de odihnă).
În afară de zilele libere din luna mai, în 2018 vor mai fi șase zile de sărbătoare legală nelucrătoare și doar cinci vor pica în cursul săptămânii:
1 iunie (Ziua Copilului) – vineri;
15 august (Adormirea Maicii Domnului) – miercuri;
30 noiembrie (Sfântul Andrei) – vineri;
1 decembrie (Ziua Națională a României) – sâmbătă;
25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun) – marți și miercuri.
avocatnet.ro
[slideshow_deploy id=’24093′]