A adormit la volan

Un hunedorean a scăpat cu răni ușoare după ce s-a îzbit cu mașina de un podeț, accidentul rutier având loc în localitatea Pui, în acestă dimineață. Bărbatul a adormit la volan au stabilit polițiștii în urma cercetării efectuate la fața locului.

„În jurul orei 07:40, un bărbat în vârstă  de 42 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe D.N 66, pe sensul de mers Hațeg spre Petroșani, în localitatea Pui, a ațipit la volan, a pierdut controlul direcției de mers şi a lovit un podeț din beton, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Bărbatul va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

[slideshow_deploy id=’13835′]