Rafting cu sfârşit dramatic pe Jiu
Tragedia a avut loc la mai puțin de 20 de kilometri de Petroșani, în Defileul Jiului, iar un bărbat de 42 de ani și-a pierdut viața în apele învolburate ale Jiului. Alte opt persoane au avut nevoie de ajutorul salvatorilor montani pentru a fi recuperate de pe stâncile din defileu.
Accidentul a avut loc în apropiere de Lainici, iar barca în care se afla victima împreună cu alți opt temerari a fost răsturnată de apele învolburate ale Jiului. La sesiunea de rafting au participat 18 persoane împărțite în două bărci, iar plecarea s-a făcut din apropiere de Petroșani. Ambarcațiunea în care se afla instructorul de rafting s-a lovit de o stâncă și s-a răstrunat, iar el cât și alți 8 temerari au ajuns în apa râului. Toți purtau echipamente de protecție și au fost instruiți cum să procedeze în astfel de situații, astfel că turiștii au reușit să iasă din râu. Instructorul de rafting a fost scos în stare de inconștiență și colegii săi au început manevrele de resuscitare până la sosirea ajutoarelor. Ar fi suferit o lovitură puternică la cap iar în ciuda eforturilor n-a mai putut fi salvat. Pentru recuperarea turiștilor a fost nevoie de intervenția salvamontiştilor şi a pompierilor, pentru că tinerii au ajuns într-o zonă cu maluri abrupte.
[slideshow_deploy id=’36591′]