Autoritățile publice locale din municipiul Lupeni, împreună cu Apa Serv Valea Jiului, au demarat lucrările de introducere a canalizării pe strada Pomilor din municipiul Lupeni, acolo unde 55 de familii vor beneficia, peste cel mult două luni, de acces la rețeaua publică de canalizare.
Pentru executarea acestei investiții, care nu a fost cuprinsă în proiectul de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare pe fonduri europene (POIM), proiect care va demara, la rândul său, în cel mai scurt timp pe raza municipiului Lupeni, Apa Serv și Consiliul local Lupeni au pus ”mână de la mână” pentru a aduna cei circa 100.000 de lei necesari execuției acestei investiții. ”Împreună cu primarul Lucian Resmeriță am ajuns la un consens că trebuie făcută canalizarea pe strada Pomilor, fiindcă această stradă poate fi o alternativă la drumul din Straja. S-au luat dividentele de anul trecut, dividentele de anul acesta, a mai pus operatorul 50 mii lei, iar Primăria municipiului Lupeni a completat cu încă 60 mii lei, astfel încât am adunat banii necesari pentru a realiza această lucrare”, a declarat Costel Avram, directorul ApaServ.
Investiția presupune introducerea unei conducte colectoare și realizarea căminelor de colectare pentru toate cele 55 de locuințe situate pe această stradă. Primele săpături pentru implementarea acestui proiect au început astăzi, 24 aprilie 2018, lucrările fiind executate de Apa Serv în regie proprie.
La fața locului au fost prezenți astăzi, la startul investiției, primarul municipiului Lupeni – Lucian Resmeriță, viceprimarul Iacob Mesaroș, directorul general al Apa Serv – Costel Avram și șeful Departamentului Exploatare al operatorului de apă și canalizare – Florin Donisă, care au susținut, cu acest prilej, și o conferință de presă.
”Am început astăzi lucrările de introducere a canalizării pe strada Pomilor din municipiul Lupeni. Împreună cu domnul primar Lucian Resmeriță, am decis să facem această investiție, din resurse financiare proprii, completate cu bani de la Primărie și cu cota parte din dividendele anului 2017 cuvenite municipiului Lupeni. În mai puțin de două luni, 55 de locuințe de pe strada Pomilor din Lupeni vor beneficia de canalizare, iar această investiție va fi dublată de asfaltarea drumului, de către Primăria din Lupeni. Facem această investiție pentru cetățenii de pe strada Pomilor, stradă care nu era cuprinsă în proiectul POIM de extindere a canalizării, dar vreau să-i informez pe cetățenii din Lupeni că, anul acesta, demarăm în acest municipiu ample lucrări de modernizare a rețelelor de apă și canalizare, cu fonduri europene nerambursabile”, a spus Costel Avram, directorul general al Apa Serv.
La rândul său, primarul municipiului Lupeni apreciază că această investiție era una absolut necesară, având în vedere că Primăria Lupeni intenționează, tot în acest an, să lărgească drumul și să asfalteze întreaga lungime a străzii Pomilor, pe o distanță de 1,5 km, acesta urmând să devină o cale alternativă pentru fluidizarea traficului de acces rutier în stațiunea turistică Straja. ”Am considerat că este nu doar necesar, ci și urgent să facem canalizarea pe această stradă, deoarece am reușit să accesăm niște bani pentru a reabilita toată acestă stradă. În aceste condiții, mi s-a părut că nu e normal să asflatăm și după aceea să căutăm soluții să accesăm bani și pentru canalizare. Am făcut un efort, împreună cu conducerea ApaServ, și am reșit să găsim soluția pentru a face acum această importantă lucrare de infrastructură, prin care le dăm cetățenilor din această zonă confortul de care oamenii au nevoie”, a declarat Lucian Resmeriță.
Primarul municipiului Lupeni apreciază, în același timp, că și alte zone ale municipiului Lupeni au nevoie de investiții în rețelele de apă și canalizare. ”Ținem foarte mult la rezolvarea problemelor ce țin de canalizarea din întregul oraș, de rețelele de alimentare cu apă potabilă, deoarece eu consider că în 2018 este inacceptabil să nu avem canalizare, să nu avem apă potabilă în toate casele, în toate zonele din municipiul Lupeni”, a spus primarul Lucian Resmeriță.
Din acest punct de vedere, directorul general al Apa Serv, Costel Avram a dat asigurări că, imediat ce procedurile legale privind licitația investițiilor progamate a fi derlate pe POIM la Lupeni, vor fi încheiate, vor începe lucrări majore de modernizare a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Lupeni, zona Ștefan fiind considerată drept prioritatea cea mai mare, astfel încât aici, în lunile următoare, vor fi demarate primele investiții de acest fel.