Telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Deva va fi oprită miercuri, 25 aprilie 2018, la ora 8:00, în vederea efectuării reviziei tehnice, înaintea reautorizării ISCIR.
Echipamentul va fi repus în funcțiune joi, 26 aprilie 2018, după ora 13:00.
Primăria Municipiului Deva reamintește localnicilor și turiștilor că accesul pe Cetatea Deva poate fi făcut și pe jos, pe la Poarta 1. Programul de vizitare a Cetății Deva în această perioadă a anului este zilnic, între orele 8:00-20:00.