Razie în Petroșani
Trei cartiere ale municipiului au fost scotocite de polițiști în urma unei acțiunide amploare. Polițiștii au vizat contrabandiștii, tâlharii sau șoferii certați cu legea. Un suspect de viol a fost descoperit de achetatori.
„În cadrul acţiunii, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au depistat un tânăr de 27 de ani, din Petroşani, care se sustrăgea urmăririi penale şi care a fost condus la sediul subunității de poliție, pentru a fi audiat în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la viol.
În fapt, poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că la data de 08.04.2018, în jurul orei 19:00, tânărul a pătruns în locuinţa unei vecine în vârstă de 79 de ani, cu care a încercat să întrețină relații sexuale, împotriva voinţei acesteia (însă nu a reușit, fiind în stare de ebrietate).
În cadrul aceleiaşi acţiuni, polițiștii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Petroșani la data de 25.04.2018, pe numele unui bărbat de 39 de ani, din Petroşani. Acesta a fost condamnat de instanţa de judecată la un an de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
În baza mandatului, bărbatul a fost escortat și depus în Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei privative de libertate”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.
Și polițiștii din cadrul Biroului Rutier Petroşani au avut o „captură” bogată.
„ În urma controalelor în trafic, poliţiştii rutieri au aplicat 5 sancțiuni contravenționale (dintre care patru pentru încălcarea normelor rutiere prevăzute de O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 870 lei). Pentru neîndeplinirea normelor tehnice a autovehiculelor în circulația pe drumurile publice, poliţiştii au reținut un certificat de înmatriculare”, a mai spus sursa citată.
[slideshow_deploy id=’13835′]
« Distracție cu ponei, muzică și alte surprize, în minivacanța de 1 Mai, în Parâng, la Hotel Rusu (Știre anterioară)
(Următoarea știre) La Lupeni, autoritățile locale au comemorat cea mai gravă tragedie minieră din Valea Jiului »