„Simpozion” organizat de ITM Hunedoara
După ce la Deva Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a organizat un simpozion în data de 25 aprilie a.c. a venit rândul Municipiului Petroşani să găzduiască o acţiune asemănătoare.
Manifestarea vine ca urmare a faptului că pe 28 aprilie, Organizaţia mondială a Muncii sărbătoreşte Ziua Internaţională a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, zi în care mişcarea sindicală onorează memoria victimelor accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.
„În acest an, Ziua Internaţională a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă (28 aprilie) şi Ziua Mondială împotriva Muncii Copiilor (12 iunie) sunt celebrate printr-o campanie comună, cu titlul „Generatia Securitate şi Sănătate” („Generation Health & Safety”). Scopul acestei campanii îl constituie promovarea de acţiuni pentru îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor tineri şi pentru oprirea munca copiilor.
Campania vizează accelerarea acţiunilor pentru atingerea ţintelor Obiectivului nr. 8 de Dezvoltare Durabilă al Organizaţiei Naţiunilor Unite (SDG) „Promovarea creşterii economice durabile pentru toţi, a locurilor de muncă şi a condiţiilor de muncă decente” şi anume 8.8 – „Medii de lucru sigure pentru toţi lucrătorii până în 2030” şi 8.7 – „Încetarea tuturor formelor de muncă a copiilor până în 2025”.
Realizarea acestor obiective în beneficiul următoarei generaţii de lucrători necesită o abordare concertată şi integrată, care să includă promovarea unei culturi a prevenirii pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi acţiuni pentru eliminarea muncii copiilor”, arată ITM Hunedoara.
Conform statisticilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii la nivel mondial există cca 541 de milioane de tineri lucrători (15-24 ani), care reprezintă mai mult de 15% din forţa de muncă mondială. Aceste cifre includ şi 37 de milioane de copii implicaţi în munci periculoase. În Uniunea Europeană, lucrătorii tineri suferă cu 40% mai multe accidente de muncă cu consecinţe grave asupra sănătăţii, decât lucrătorii adulţi cu vârsta peste 25 de ani.
„Campania Organizaţiei Internaţionale a Muncii din 2018, în care este implicat şi Inspectoratul Teritorial de muncă Hunedoara, abordează aceste provocări, evidenţiind importanţa critică a îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii tinerilor lucrători, prin promovarea unor locuri de muncă sigure şi sănătoase pentru tineri, cât şi prin formarea unei culturi a prevenirii. Campania urmăreşte şi conectarea eforturilor de combatere a tuturor formelor de a muncă a copiilor, vizând în primul rând muncile periculoase la care aceştia sunt supuşi”, mai arată conducerea ITM Hunedoara.
[slideshow_deploy id=’27028′]
« Premieră la teatrul din Petroșani: ”Audiția.ro”, o comedie în regia Antonellei Cornici (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Distracție cu ponei, muzică și alte surprize, în minivacanța de 1 Mai, în Parâng, la Hotel Rusu »