PROIECT la Senat: Amenzile să se poată plăti la jumătate din valoare în 15 zile, în loc de 48 de ore
Amenzile vor putea fi achitate la 50% din valoare în termen de 15 zile calendaristice, nu în 48 de ore, așa cum prevede acum legea, potrivit unui proiect de lege inițiat la Senat de peste 50 de parlamentari.
Inițiatorii consideră că majorarea acestui termen va duce la creșterea încasărilor la buget și degrevarea instanțelor de judecată, care au numeroase cauze privind contestații împotriva sancțiunilor aplicate prin procesele verbale de contravenție.
“În acest fel, legiuitorul urmărește pe de o parte stimularea contravenientului la plata amenzii prin oferirea posibilității plății acesteia la jumătate din minimul legal prevăzut de lege într-un termen rezonabil de 15 zile calendaristice, precum și creșterea încasărilor la nivelul bugetelor, în comparație cu procedura costisitoare și de durată a recuperării sumelor din amenzi”, mai argumentează parlamentarii în expunerea de motive a proiectului legislativ.
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regmul juridic al contravențiilor, art. 16, alin. (1) va avea următorul cuprins:
“Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv CNP; ocupația și locul de muncă al contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită; arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 15 zile lucrătoare a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate;termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.”
Proiectul legislativ va primi, în următoarele săptămâni, avizele Guvernului și Consiliului Legislativ, apoi va intra la dezbateri în Senat, care este prima cameră sesizată.
legestart.ro
[slideshow_deploy id=’19661′]