Când e următoarea vacanță? Calendarul zilelor libere din 2018
De miercuri românii se întoarc la serviciu. Nu e cazul să se întristeze, însă. La finalul lunii mai, revine vacanţa. Iar până la sfârşitul anului, se strâng mai strâng alte 8 zile libere.
Am început cu toţii anul cu două zile libere după Revelion. Iar la finalul lui ianuarie am sărbătorit Ziua Unirii Principatelor.
De Paşte, românii au avut alte 3 zile libere. Şi asta pentru că de anul acesta, aleşii au decis ca Vinerea Mare să fie şi ea zi liberă legal.
Acum, de 1 Mai, pentru ca bugetarii să beneficieze de o minivacanţă în toată regula, adică să lege patru zile libere, Guvernul a decis ca şi 30 aprilie să fie petrecută de români departe de birouri. Orele pierdute vor fi, însă, recuperate. Ziua Muncii este din nou un prilej de sărbătoare.
Dar la finalul lunii mai avem încă o zi liberă, când vor fi Rusaliile, care se va lipi la weekend. Și la finalul aceleiaşi săptămâni, sărbătorim 1 iunie, Ziua copilului, care este de doi ani deja şi ea zi liberă. Practic, în săptămâna 28 mai – 1 iunie, doar trei zile sunt lucrătoare: 29 mai, 30 mai și 31 mai. Dacă vi le luați concediu, v-ați putea alege astfel cu o vacanță în toată regula, de nouă zile.
Elevii vor învăţa până în 15 iunie, în 16 iunie urmând să înceapă vacanţa de vară. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în 25 mai, iar pentru clasa a VIII-a, în 8 iunie. Evaluarea Națională are loc în zilele de 11 iunie, 13 iunie și 14 iunie (la limba maternă). În ceea ce privește Bacalaureatul, probele scrise ale primei sesiuni se vor desfăşura în perioada 25 – 28 iunie. Anul şcolar 2018-2019 va începe în 10 septembrie, conform unei decizii luate de ministrul educației.
În august, pe 15, creştinii marchează Adormirea Maicii Domnului. Mai avem o zi liberă în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei.
În ultima lună din an sărbătorim Ziua Naţională, la 1 decembrie. Iar în 25 şi 26 decembrie suntem liberi de Crăciun. Anul acesta cad marți și miercuri zilele libere de Crăciun, așa că foarte probabil, Guvernul va da liber și în Ajun, pe 24 decembrie, astfel încât, legat cu weekendul, iese o minivacanță de cinci zile.
Ar mai fi o variantă pentru finalul lui 2018. Dacă ar fi libere și zilele de 27, 28 și 31 decembrie (zile care ar putea fi recuperate în ianuarie 2019, prin program prelungit), angajații ar intra în vacanță vineri, pe 21 decembrie, urmând să revină la serviciu abia pe data de 3 ianuarie 2019.
ZILE LIBERE ÎN 2018
1 ianuarie – Anul Nou
2 ianuarie – Anul Nou
24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
6 aprilie (vineri) – Vinerea Mare
8 aprilie (duminică) – Paştele
9 aprilie (luni) – Paştele
1 mai (marți) – Ziua Muncii
27 mai (duminică) – Rusalii
28 mai (luni) – Rusalii
1 iunie (vineri) – Ziua Copilului
15 august (miercuri) – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (vineri) – Sfântul Andrei
1 decembrie (sâmbătă) – Ziua Naţională a României
25 decembrie (marți) – Crăciunul
26 decembrie (miercuri)- Crăciunul
digi24.ro
[slideshow_deploy id=’27126′]