Echipamente și utilaje de peste un milion de euro pentru Apa Serv, din bani europeni
Nu mai puțin de 6.412.680 lei (fără TVA), adică peste un milion de euro, vor fi investiți în achiziționarea de utilaje și echipamente specifice activităților derulate de operatorul regional de apă și canalizare din Valea Jiului. Banii vin de la Uniunea Europeană și reprezintă valoarea primului contract semnat în cadrul programului finanțare POIM 2014-2020 încheiat de Apa Serv, iar cofințarea de 2% este asigurată integral de către Consiliul județean Hunedoara.
Astăzi, la sediul central al Apa Serv de la Petroșani a fost semnat contractul de achiziție al acestor investiții. La eveniment, alături de cei doi semnatari – directorul general al Apa Serv, Costel Avram și directorul general al firmei Leader Eco SRL București care a câștigat licitația, Cecilia Simina Mazilu – au mai participat prefectul județului Hunedoara – Tiberiu Fabius Kiszely, președintele Consiliului județean Huneodara – Mircea Flaviu Bobora, președintele ADI-APA Valea Jiului – Gheorghe Ile (primarul municipiului Vulcan), Cristian Ionică, Florin Donisă, Monica Tarcea, Roxana Benke – membrii ai echipei manageriale a ASVJ, șefi de servicii locale ai ASVJ și membri ai echipei de proiect (UIP) de la Apa Serv.
Potrivit directorului general al Apa Serv, prin intermediul acestui prim contract care deschide seria celor 16 contracte de finanțare nerambursabile, în valoare totală de peste 90 de milioane de euro, și se dă practic startul execuției din etapa a doua a proiectului ”Reabilitare și modernizare rețele de apă și canalizare din Valea Jiului”, primul proiect de investiții pe POIM aprobat în România. ”Dacă anul trecut, pe 19 mai, se semna tot aici, la Petroșani, primul contract din România pe POIM, în prezența ministrului Rovana Plumb, astăzi, după aproape un an reușim să semnăm î sfârșit și primul contract de execuție. Este vorba despre un contract de achiziție echipamente și utilaje independente, în valoare de peste un milion de euro. Chiar dacă acest contract nu a fost primul scos la licitație din cele 16, acesta fiind undeva al 7-lea sau al 8-lea, datorită faptului că nu a fost așa de complex ca și altele îl putem semna astăzi. Acestui contract îi vor urma, în cel mai scurt timp și celelalte, astfel încât anul 2018 să marcheze debutul lucrărilor la acest importabnt program de modernizare a infrastructurii de apă și canal din Valea Jiului”, a declarat Costel Avram.
La rândul ei, directorul general al firmei Leader Eco SRL București, Cecilia Simina Mazilu apreciază faptul că Apa Serv este primul operator de servicii publice din țara noastră care a reușit să înceapă deja derularea unui program european finanțat pe POIM. ”Țin să felicit Apa Serv Valea Jiului pentru că este prima companie de apă care a semnat contarctul de finanțare și prima care a dat drumul acestui contract de furnizare. Mai sunt companii de apă care știu că au în plan astfel de investiții, dar încă nu le-a reușit, deci felicitări încă o dată. Contractul semnat astăzi este unul complex, care a obligat asocierea mai multor firme, fiind vorba despre livrarea unor echipamente complexe, de ultimă tehnologie”, a declarat Cecilia Mazilu.
Complexitatea și diversitatea echipamentelor și utilajelor care urmează a fi achiziționate de Apa Serv în baza acestui contract a fost evidențiată și de prefectul județului Hunedoara, Tiberiu Fabius Kiszely (fost angajat al unei companii de apă). ”Am studiat lista echipamentelor și utilajelor pe care le achiziținați și pot spune doar că se vede că aveți în echipă profesioniști care știu exact ce nevoi are o firmă de apă și canalizare. Ce mă surprinde este că am văzut aici tehnologii de ultimă generație în materie și vă felicit pentru faptul că ați utilizat o parte din banii europeni contractați pentru a face astfel de achiziții care vor fi de folos ani buni de-acum înainte în activitatea dumneavoastră curentă”, a spus prefectul Tiberiu Kiszely.
Potrivit listei echpamentelor achiziționate de Apa Serv prin intemediul acestui contract, în inventarul operatorului regional de apă ș canalizare de la Petroșani vor intra un buldoexcavator, o autovidanjă de 14 mc, o autospecială pentru întrețiere, o autospecială CCTV dotată cu hidrocurățitor, un autolaborator pentru echipamente detectare pierderi în rețele, un autolaborator pentru calitatea apei, un autocurățitor combinat 12 mc (8 mc nămol + 4 mc apă), 6 generatoare electrice de sudură portabile 250A – cu motor termic și remorcă, 5 generatoare electrice trifazate 11kVA cu motor termic si remorca auto, 3 aparate de sudură PE cap la cap, 3 aparate de sudură PE-electrofuziune, 3 otopompe de 3”, 3 motopompe de 2”, două motocompresoare, un echipament de foraj orizontal, Dn 100 mm, un obturator pneumatic pentru intervenții la rețelele de canalizare și o autoutilitară SCADA.
Președintele ADI Apa Valea Jiului, ing. Gheorghe Ile, apreciază că toate aceste echipamente care vor intra în dotarea Apa Serv Valea Jiului sunt extrem de utile și necesare, ele putând asigura intervenția operativă și calitativă în activitatea de întreținere și reparații la rețelele publice de apă și canalizare. ”Toate investițiile care s-au făcut, care se vor mai face și care trebuiesc permanent întreținute în acest domeniu complex care este alimentarea cu apă și canalizare, vor putea beneficia de acum nu doar de suprtul unei echipe de tehnicieni și muncitori deosebită, ci și de echipamentele și utilajele de ultimă generație care vor conduce la servicii prompte și de calitate, astfel încât beneficiarii, cetățenii Văii Jiului, să aibă parte de apă de cea mai bună calitate, 24 de ore din 24”, a spus primarul Gheorghe Ile.
În concluzia evenimentul de astăzi, de la sediul Apa Serv, care machează startul noului program de investiții din fonduri europene, președintele Consiliului județean Hunedoara, Mircea Flavius Bobora a remarcat că și acest proiect, la fel ca și cel deja finalizat pe POS Mediu de Apa Serv, dar și cele care vor mai urma, în alte domenii de interes pentru infrastructura publică și de servicii din Valea Jiului, sunt răspunsul firesc al coeziunii și modului de acțiune comună al celor șase UAT-uri, cărora li s-a alăturat și Consiliul județean. ”Vreau să remarc în mod deosebit aici efortul și profesionalismul celei care a condus echipa de adevărați experți în accesarea de fonduri europene, d-na Monica Tarcea și vreau să-l felicit pe domnul director Avram pentru că a reușit să pună în valoare experiența acestei echipe de succes, pe care mulți și-ar dori să o aibă în țară. Nu vă ascund faptul că modelul Apa Serv a fost și pentru Consiliul județean un exemplu în modul nostru de acțiune pentru accesarea resurselor financiare europene pentru alte proiecte necesare întregii comunități hunedorene. Vă felicit și vă doresc succes !”, a declarat Mircea Bobora.
Pentru implementarea acestui contract, cei doi semnatari au la dispoziție un termen de 11 luni de la data semnării contractului.
[slideshow_deploy id=’13835′]