Proiectul ”Green Line” are suport oficial din partea autorităților locale
Consiliul județean Hunedoara și Primăriile din Vulcan, Lupeni, Petroșani, Petrila, Uricani și Aninoasa au devenit, începând de astăzi, în mod oficial și legal, parteneri în dezvoltarea Servicului public local de transport ”Green Line Valea Jiului”.
În acest sens, la sediul Primăriei din Vulcan, au fost semnate actele oficiale de constituire a Asociației pentru Dezvoltare Intracomunitară (ADI) ”Green Line Valea Jiului”. Semnatari ai acestui document sunt președintele Consiliului județean Hunedoara – Mircea Flaviu Bobora, Gheorghe Ile – primarul municipiului Vulcan, Lucian Resmeriță – primarul municipiului Lupeni, Tiberiu Iacob Ridzi – primarul municipiului Petroșani, Dănuț Buhăescu – primarul orașului Uricani, Vasile Jurca – primarul orașului Petrila și Nicolae Dunca – primarul orașului Aninoasa.
La evenimentul care a marcat înființarea acestei asocieri a participat și prefectul județului Hunedoara, Tiberiu Fabius Kiszely, dar și viceprimarii din Vulcan – Cristian Merișanu și Petroșani – Nicolae Florin, precum și avocatul Marilena Topală care se va ocupa de înregistrarea documentelor la Judecătorie.
Președintele Consiliului județean Hunedoara, Mircea Bobora a evidențiat, cu acest prilej, faptul că, atunci când este vorba despre oportunități de realizare a unor proiecte majore destinate întregii comunități locale din Valea Jiului, reprezentanții administrațiilor locale din cele șase localități din sudul județului Hunedoara și Consiliul județean sunt parteneri de nădejde. ”Transportul public local de calitate este o necesitate și pentru cetățenii din Valea Jiului și nu pot decât să mă bucur că, în dorința noastră de a accesa bani europeni pentru implementarea unui astfel de proiect, am găsit deschidere și implicare din partea tuturor autorităților locale din Valea Jiului. Astăzi am făcut un pas foarte important, prin constituirea asociației care se va ocupa efectiv de realizarea și, mai apoi, de gestionarea serviciului de transport local în Valea Jiului, un serviciu pe care ne dorim să-l realizăm la un nivel cu adevărat european. Le mulțumesc domnilor primari și, mai ales, domnului Ile de la Vulcan, care a acceptat să fie lider al acestui proiect”, a declarat Mircea Bobora.
Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, spune că realizarea acestui proiect va fi benefică pentru toți cetățenii Văii Jiului, care vor avea parte de un serviciu de transport modern, civilizat și competitiv. ”Am participat, zilele trecute, în Polonia, la o importntă conferință europeană. Am văzut și la Cracovia, ca și în alte orașe europene, un model de serviciu public de transport așa cum intenționăm și noi să-l facem în Valea Jiului. Ei au reușit deja, iar despre avantajele unui astfel de proiect, nici nu are rost să ne punem vreun semn de întrebare. Provocarea noastră majoră este acum aceea de a scrie un proiect coerent și eficient, care să fie declarat eligibil, astfel încât să putem obține banii pentru realizarea acestei importante și necesare investiții pentru toți cetățenii Văii Jiului”, a declarat primarul Gheorghe Ile.
Costurile inițiale ale asocierii autorităților administrației locale în acest proiect sunt minime, iar cuantumul cotizației pentru constituirea și funcționarea acestei asociații, care au făcut subiectul unei întrebări lansate de primarul Petroșaniului, sunt foarte mici. ”Salut susținerea pe care Consiliul județean Hunedoara o arată față de comunitățile noastre și mă alături colegilor mei primari în a-i mulțumi domnului președinte Bobora, care a înțeles că noi, în Valea Jiului, avem deja suficiente dificultăți de ordin financiar și economic. Asumarea de către Consiliul județean, integral, a cotei de cofințare a acestui proiect privind tranportul local, este pentru noi un sprijin deosebit pentru care trebuie să mulțumim Consiliului județean Hunedoara”, apreciază primarul Uricaniului, Dănuț Buhăescu.
Proiectul ”Green Line” care prevede înființarea unui Serviciu Public de Transport Local Ecologic la nivelul Văii Jiului, operat de noul ADI, urmează să fie urcat, în a doua parte a lunii mai, în aplicația MySmis, care gestionează proiectele cu finanțare europeană derulate în România.
[slideshow_deploy id=’36590′]