Funcționarii de la Primăria Vulcan vor fi pregătiți pentru un managerment performant în administrația publică
Convins că, la fel ca în multe alte domenii care definesc activitatea elitelor unei comunități locale, și în administrația locală competența face diferența, primarul municipiului Vulcan, ing. Gheorghe Ile a subcris fără rezerve unui program de pregătire destinat funcționarilor publici și consilierilor locali, program prin intermediul căruia la nivelul Primăriei municipiului Vulcan va fi implementat un sistem de auto-evaluare al calității de tip CAF (cadrul comun de autoevaluare a modului de funcționare a administrațiilor publice) și un sistem de management al calității certificat, de tip ISO 9001.
Primele discuții legate de necesitatea derulării unui astfel de program au apărut cu câțiva ani în urmă, la sugestia secretarului municipiului Vulcan, jr. Rodica Peter (care a implementat cu succes 3 proiecte de acest tip în perioada în care a condus AJOFM Hunedoara), a viceprimarului Cristian Merișanu și a șefului Biroului Proiecte din cadrul UAT Vulcan, Monica Munteanu, însă abia acum a fost găsită sursa de finanțare a acestui proiect, prin accesarea fondurilor europene nerambursabile din programul POCA 2014-2020.
Nu mai puțin de 421.871 de lei va avea a dispoziție Primria din Vulcan pentru a introduce cele două sisteme cre definesc standardele de calitate în administrația locală. Banii vor fi utilizați pentru întocmirea și depunerea documentațiilor necesare obținerii cetificatelor CAF și ISO 9001, dar și pentru instruirea și calificarea suprioară a unui număr de 120 de persoane din Primărie și Consiliul local. ”Alături de profesori, doctori sau manageri, funcționarii publici fac parte din elita comunității locale și trebuie să învețe să se comporte ca atare. La Vulcan, avem funcționari a căror competență nu poate fi pusă la îndoială, însă pentru mulți dintre ei avem nevoie de instruire suplimentară, mai ales în relația cu publicul, cu cetățenii. Trebuie să înțelegem cu toții că cetățenii sunt tot timpul cu ochii pe noi și ei observă mai ales greșelile noastre. În general, oamenii văd partea negativă a activităților depuse și, de multe ori, o simplă greșeală poate duce, în activitatea noastră, la distrugerea unei întregi cariere profesionale. De aceea, nu avem voie să greșim, iar în tot ceea ce facem trebuie să fin pregătiți să răspundem tuturor așteptărilor oamenilor. Asta vom încerca să învățăm prin aceste cursuri de instruire, să devenim funcționari publici așa cum sunt și cei din orice altă comunitate a Europei”, a declarat primarul Gheorghe Ile.
La rândul său, viceprimarul Cristian Merișanu este convis că, prin derularea acesturi proiect, cei 120 de cursanți înscriși vor realiza pași importanți înainte în îndeplinirea a cel puțin 3 obiective importante: eficiență; transparență și adaptarea la nevoile comunității.
Vineri, 4 mai 2018, la sala Cinematografului ”Luceafărul” din Vulcan, în prezența tuturor celor implicați în derularea acestui program, avut loc și lansarea oficială a proiectului ”Management performant în administrația publică locală din municipiul Vulcan” (cod SIPOCA 79). În cadrul evenimentulu, pe lîngă desscrierea amănunțită a etapelor de implementare ale acestuia, au fost evidențiate și câteva modele similare de succes, managerul de proiect Monica Munteanu evidențiind faptul că standardele de calitate ISO 9001 sunt deja, de ani buni, certificate la nivelul unor instituții publice și autorități ale Administrației Locale, inclusiv din regiunea noastră, amintind aici Primăriile din Petrila, Brad sau Deva, ori INCD-INSEMEX, Universitatea din Petroșani sau chiar Spitalul Municipal Vulcan. De altfel, o prezentare a modului în care a fost implementt standardul de calitate ISO 9001 la Spitalul Vulcan a fost relevat de către șeful Biroului de Achiziții al instituției, consilierul local Dorina Băncilă.
”Multe instituții au implementat acest program de aliniere la standardele de calitate în activitatea managerială din bugetele proprii. Noi am reușit să degrevăm bugetul local de acest tip de cheltuieli, accesând bani europeni din Programul POCA. Pentru noi, acest program este cu atât mai important cu cât și în administrația locală au venit foarte mulți oameni noi, oameni tineri care au nevoie de o pregătire specifică și care, prin acest proiect, vor avea parte de instruirea necesară activității lor în administrația publică”, a mai completat managerul de proiect, Monica Munteanu.
Proiectul va avea o durată de implementare de 16 luni, fiind derulat prin intermediul firmei NOSCE GRUP din Craiova, care a adjudecat licitația organizată, în acest scop, de UAT Vulcan. Echipa de implementare a proiectului, din partea beneficiarului, este formată din Monica Munteanu, Adrian Cosmin Capriș, Mariana Rodica Peter, Luminița Leonte, Cristina Moise și Ovidiu Drăgoi.
”De pe acum, vă doresc mult succes la studiu și îmi exprim convingerea că, la finalul acestui proiect, vom avea la Vulcan funcționari publici și mai bine pregătiți, dar mai ales cu o prezență și o imagine și mai bună, prin activitatea lor de zi cu zi, în ochii cetățenilor municipului Vulcan”, a conchis primarul Gheorghe Ile.
[slideshow_deploy id=’13835′]