Mari actori ai scenei românești, înnobilați cu titlul de ”Cetățean de onoare al municipiului Petroșani”
O seamă de mari actori ai teatrului românesc au devenit ”Cetățeni de onoare” ai municipiului Petroșani, după ce Consiliul local a validat proiectul de hotărâre inițiat de consilierii Mihai Barbu și Milu Vladislav.
Este vorba despre actori care au evoluat, în cariera lor, pe scena Teatrului din Petroșani sau care au chiar pe certificatul de naștere înscris municipiul Petroșani. Este vorba despre actrițele Magda Catone și Emilia Popescu, dar și despre actorii Claudiu Bleonț și Marius Stănescu, cărora li se adaugă numele regretatului actor Șerban Ionescu, distins, post mortem, cu titlul de ”Cetățean de onoare” al Petroșaniului, deja cu ceva vreme în urmă.
Îndrăgita actriță Magda Catone a jucat pe scena Teatrului Dramatic ”Ion D. Sîrbu” de la Petroșani, unde a avut loc, de fapt, debutul său pe scena teatrului românesc. ”Magda Catone a ales, ca loc al debutului absolut în meserie, teatrul din Petrosani la îndemnul soțului său, Șerban Ionescu, care a fost ani de-a rândul un cetățean al Petroșaniului. Astăzi, Magda Catone este actriță la Teatrul National “Ion Luca Caragiale” din București. CV-ul său impresionant demonstrează că este o mare actriță și că acordarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Petroșani omagiază atât artistul, cât și teatrul la care a debutat cu atâtea decenii în urmă”, apreciază inițatorii proiectului de hotărâre.
Magda Catone a absolvit Academia de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 1982, iar după terminarea facultății a fost repartizată la teatrul din Petroșani, loc în care revine, potrivit propriilor sale declarații, întotdeauna cu o plăcere deosebită și cu nostalgii ale unor vremuri frumoase.
Actrița Emilia Popescu a jucat și ea pe scena teatrului din Petroșani, în primii săi ani de carieră. “Emilia Popescu debutase, deja, în cinematografie, când se prezentase la post, în Petroșani. Pe scena din Petroșani a debutat ca actriță profesionistă și acest lucru l-a mentionat de fiecare dată în biografie și în interviurile acordate televiziunilor cu care colaborează în mod frecvent”, spune Mihai Barbu.
Emilia Popescu a absolvit în 1988 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” din București, la clasa profesorilor Olga Tudorache și Florin Zamfirescu. După absolvirea facultății, a fost repartizatã la Teatrul de stat “Valea Jiului” din Petroșani.
Actorul Claudiu Bleonț a fost angajat al Teatrului din Petroșani în perioada 1983-1990. “În perioada de până în 1990 exista, în România, un singur institut de profil care pregătea studenții români pentru teatru și film. Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică scotea anual doar 7 actori, iar concurența pentru accederea la IATC ajungea la ordinul zecilor. Profesorii de erau mari actori ai țării noastre. Asta explică, în bună măsură, calitatea înaltă a absolvenților care ieseau pe poarta institutului. Teatrele din țară aveau parte, prin rotatie, de actori tineri care trebuiau
să-și facă stagiatura timp de 3 ani și așa se explică de ce Petroșaniul a beneficiat, în acei ani, de o seamă de absolvenți ai IATC care atrăgeau publicul ca un magnet”, explică Barbu. Unul dintre acești actori a fost și Claudiu Bleont. El a jucat, pe scândura scenei din Petrosani, o serie de spectacole emblematice. Faptul că ulterior a ajuns actor la Teatrul Național “Ion Luca Caragiale” din București e relevant în definirea valorii artistului, care și-a început cariera de actor la Petrosani, în Valea Jiului.
Unul dintre numele mari ale scenei românești contemporane este, fără îndoială și actorul Marius Stănescu. Acesta este născut la Petroșani, motiv pentru care titlul de ”Cetățean de onoare” al acestei comunități este unul cu o aparte semnificație. “Actorul Marius Stănescu s-a nãscut în Petroșani și a absolvit Liceul de Informatică din municipiul nostru. După câteva încercări nereușite de a intra la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Marius Stănescu a reușit sã ajungă, azi, unul din marii actori români de teatru și film. Aniversarea celor 70 de ani de teatru în Petroșani ni se pare un moment potrivit pentru a omagia un actor născut chiar în municipiul nostru. Dacă celelalte propuneri ale noastre se referă la actori legați sentimental de Petroșani prin debutul lor produs pe scândura scenei din municipiul nostru, de această dată motivația este mai profundă. E vorba de un actor care pe lângă faptul că s-a născut aici s-a și format, până la anii adolescenței într-un liceu din Petroșani”, arată consilierii Barbu și Vladislav.
Marius Stănescu a absolvit UNATC București în anul 1993, la clasa profesorului Alexandru Repan. În prezent este membru al trupei de teatru Odeon din București. Acesta a fost decorat în anul 2002 cu Ordinul Național pentru Merit, în grad de Cavaler, alături de alți actori, pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București.
Distincțiile de ”Cetățean de onoare al municipiului Petroșani”, conferite celor 4 mari actori ai scenei românești contemporane, le vor fi înmânate acestora de către primarul Tiberiu Iacob Ridzi, într-un cadru festiv, cel mai probabil în programul festivităților prilejuite de aniversarea celor 70 de ani de la înființarea Teatrului din Petroșani, eveniment care va avea loc la finalul acestei luni, când apreciații actori vor fi evolua, din nou, pe scena Teatrului ”Ion D. Sîrbu”.
[slideshow_deploy id=’17636′]