Cabana ”Popasul Haiducilor” din Petroșani se modernizează cu fonduri europene
Societatea comercială Crisaldo Impex SRL, care administrează Cabana ”Popasul Haiducilor”, situată pe strada Maleia din municipiul Petroșani, în regiunea turistică a Parângului este unul dintre beneficiarii programelor de finanțare europeană acordată în cadrul Regio-Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, axa prioritară 2 „Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1 A. – Microîntreprinderi și Prioritatea de investiții 2.2 Intreprinderi mici și mijlocii (IMM).
Aceasta va beneficia de o finanțare europeană neramburabilă în valoare de peste un milion de lei, bani care vor fi utilizați pentru realizarea unui proiect care vizează modernizarea, dotarea și extinderea Cabanei ”Popasul Haiducilor”, schimbara destinației unui corp anexă în spațiu de joacă pentru copii, investiții în amenajarea exterioară a zonei și împrejmuirea acesteia.
Acesta este unul dintre cele 13 proiecte eligibile depuse de tot atâtea firme din Regiunea Vest, pentru care au fost semnate astăzi, la sediul din Timișoara al ADR Vest, contractele de finanțare, contracte ce însumează peste 13 milioane euro, disponibilizați în cadrul Regio-POR.
La nivelul Regiunii Vest, în cadrul POR 2014-2020, au fost contractate până în prezent 279 proiecte, în valoarea totală de 252,18 milioane euro, valoarea nerambursabilă fiind de 197,57 milioane euro.
[slideshow_deploy id=’20328′]