De Ziua Europei, și copiii și-au însușit deviza ”Sunt cetățean european !”
Îndiferent unde ne-am afla în spațiul geografic eurpean, în fiecare an, în 9 mai, odată cu Ziua Europei, sărbătorim pacea și unitatea în ”bătrânul continent”.
Așa s-a întâmplat astăzi și la Lupeni, unde în cadrul unui frumos parteneriat între Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani-Structura Școala Gimnazială „Carmen Sylva” și Grădinița ,,Lumea copiilor“Lupeni, desfășurat sub genericul ”,,SUNT CETĂȚEAN EUROPEAN”, au fost organizate mai multe activități la nivelul fiecărei unități.
Astfel, școlarii și preșcolarii au amenajat cu mult entuziasm standuri de prezentare ale statelor membre ale Uniunii Europene. În cadrul acestora, copiii au pregătit diferite momente artistice tradiționale, specifice țărilor membre EU, au intonat Imnul Uniunii Europene și au aflat detalii importante despre aceasta. De asemenea, cu acest prilej, au avut loc discuții libere și constructive în cadrul cărora s-a evidențiat influența pe care UE a avut-o și o are asupra dezvoltării economice a țării noastre.
Organziatorii apreciază că este important ca elevii sa înțeleagă aplicabilitatea sintagmei ,,Unitate în diversitate “, atât la nivel macro-european, cât și la nivel național. ”Integrarea în U.E., înseamnă pentru noi românii, o lecție de cunoaștere, recunoaștere și acceptare. Este timpul să-i învățăm pe copiii noștri cum să conviețuiască într-o lume civilizată, într-o societate democratică, cum să comunice cu semenii lor europeni, cum să le înțeleagă cultura și arta și cum să-i accepte și să se facă acceptați”, a declarat prof. Melinda Moldovan, unul dintre organziatori.
Proiectul educațional ”Sunt cetățean european” a fost coordonat de către prof. Cordea Anca Elena și prof.Moldovan Melinda, de la cele două unități școlare, alături de directorii celor două unițăți școlare, respectiv dir. prof. Rus Gabriela Rodica, dir.adj. Berger Draga și dir.prof Neamțu Marinela. Organziatorii au transmis felicitări copiilor participanți în proect și mulțumiri tuturor cadrelor didactice din cele două unități școlare implicate în proiect, dar și părinților.
[slideshow_deploy id=’36590′]