Tâlharul de la cazino a ajuns în pușcărie

Individul care a reușit să plece cu 30 de mii de lei de la un local de jocuri de noroc din Petroșani, Daniel Minea, a ajuns în Penitenciarul Deva.
Tânărul din Aninoasa încă nu a primit sentința pentru fapta de la Petroșani, însă a primit aproape doi ani pentru că a încercat să tâlhărească și în Oradea. Individul a fost prins și încarcerat în urma unei acțiuni a polițiștilor din Aninoasa.
 „Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Aninoasa au efectuat o acţiune în urma căreia au depistat un tânăr de 21 de ani, din Aninoasa, pe numele căruia Judecătoria Oradea a emis, la data de  09.05.2018, un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care a fost condamnat la un an si 8 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată în formă continuată.
         Fapta pentru care a fost condamnat definitiv tânărul a fost comisă  la data de 10.10.2017, în jurul orei 03.00. Poliţiştii au stabilit că cel în cauză, purtând pe față o cagulă de culoare neagră, a intrat în incinta unei săli de jocuri din Oradea, unde a amenințat-o cu un pistol (tip airsoft) pe angajata sălii și i-a solicitat banii din casierie.  Întrucât  aceasta a strigat după ajutor, tânărul a părăsit locul faptei fără să sustragă bani sau bunuri. În aceeaşi noapte în jurul orei 05.25, tânărul a intrat într-o altă sală de jocuri din Oradea unde, de asemenea, i-a amenințat cu un pistol (tip airsoft) pe angajații sălii, cărora le-a solicitat banii din casierie, dar întrucât aceștia au acționat butonul de panică, acesta a părăsit locul faptei fără să sustragă bani sau bunuri”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. 
[slideshow_deploy id=’43281′]