Şoferii pot primi notificări prin e-mail înainte de expirarea rovinietei achiziţionate prin portalului erovinieta.ro
Şoferii pot primi notificări prin e-mail cu două zile înainte de expirarea valabilităţii rovinietei achiziţionate prin intermediul portalului www.erovinieta.ro, a transmis, vineri, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă.
„Urmare a recomandărilor primite din partea utilizatorilor portalului www.erovinieta.ro, prin intermediul căruia se pot achita cu ajutorul cardului bancar rovinieta şi peajul, CNAIR a implementat o nouă facilitate, respectiv posibilitatea de primire a unei Notificări prin e-mail cu două zile înainte de expirarea valabilităţii rovinietei achiziţionată prin intermediul acestui portal”, precizează sursa citată.
Notificarea se transmite la adresa de e-mail utilizată la crearea contului de acces în portal pentru rovinietele cu valabilitate mai mare sau egală de 30 zile.
CNAIR menţionează că, pentru utilizatorii care au deja cont de utilizator, această facilitate trebuie activată din secţiunea Profil, prin bifarea căsuţei corespunzătoare, iar cei care doresc să devină utilizatori ai portalului, pentru primirea acestui tip de notificare, trebuie să bifeze căsuţa corespunzătoare din secţiunea de creare a contului, potrivit Agerpres.
[slideshow_deploy id=’13837′]